laura vicol deputat PSD
Categorie: Știri naționale

Numele Laurei Vicol Ciorbă, noua șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, apare în rechizitoriul în care au fost trimiși în judecată mai mulți interlopi, în frunte cu Marian Bejan și Robert Badea, polițistul care proteja „gruparea Bodyguarzilor”. Europa Liberă și RISE Project al discuțiilor interceptate de DIICOT între Bejan și Vicol, în contextual în care aceasta din urmă ar fi reprezentat pe unul dintre liderii noii generații dintr-un clas rival, al Sportivilor.

RISE Project scrie că discuția interceptată de DIICOT a avut loc când deputata PSD Laura Vicol îl reprezenta pe Marius Alecu zis Bebino, liderul noii generații din Clanul Sportivilor. Acesta a fost măcelărit cu săbiile acum doi ani de o brigadă din Clanul Cocălarilor, condusă de Cezar Petcu zis Joe, acesta fiind trimis de Maria Bebino, șeful Bodyguarzilor, să-i dea o lecție lui Bebino.

În aprilie 2020, pe când era avocată, noua șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților a fost audiată ca martor după ce a fost interceptată de DIICOT în timp ce vorbea cu Bejan, individ acuzat de proxenetism, șantaj, tentativă de omor și spălare de bani.

Din discuții reiese că cei doi se cunosc, în condițiile în care Vicol era avocata unuia dintre rivalii lui Bejan.

Bejan, către avocata clanului rival: “Dacă eu te sun pe tine că mi-e și mie dor de tine...”

Marian Bejan: Eu nu vreau să mă suni. Eu vreau să te văd...

Laura Vicol: E, da! Hai!

Bejan: Cum adică, ”E, da! Hai, pa!”?

Vicol: Te vezi cu curvele alea cu care ai stat la masă, nu cu mine. Hai!

Bejan: Băi, mă auzi mă?

Vicol: Da, te aud.

Bejan: Alea sunt niște fete libere, mă! Nu sunt curve...

Vicol: Da! Foarte bine! Bravo!

Bejan: Tu ești curvă, dacă ai atitudinea asta și vorbești prost așa și mă e, mă superi....

Vicol: Deci, ori începi să mă respecți și să-mi vorbești frumos, dacă vrei să mai avem un dialog ori nu mai mă suna... Cum vrei tu!

Bejan: Băi! Tu cât de dobitoacă să fii...

Vicol: Eu... Deci eu te respect...

Bejan: Dacă eu te sun pe tine că mi-e și mie dor de tine... Băi fato, mă asculți?!

Vicol: Te vorbesc frumos...

Bejan: Păi, îmi vorbești frumos? Cică: ”Du-te și stai cu curvele ale!” Păi, de ce sunt alea curve? Ești nebună?!

Vicol: Bă?! Ce vrei mă de la mine?! Lasă-mă să trimit un mail și te sun imediat.

Bejan: Băi, fato?! Tu vorbești acuma când vreau io, nu când vrei tu!

Vicol: Haide! Vorbim pe whatsapp sau pe telegram. Pa!

Bejan: Mă auzi?

Vicol: Da! Vorbim pe whatsapp sau pe telegram, te rog!

Bejan: Nu! Vorbim acuma când vreau io și cât vreau io!..

„Avocatul se află într-o relație de subordonare chiar față de cel bănuit de clientul său, Alecu Marius Emil, ca aflându-se în spatele atacului(...) Din interceptările convorbirilor telefonice a rezultat faptul că inculpatul Bejan Cristian Marian a luat legătura cu numita Vicol Laura și are autoritate asupra acesteia”, arată procurorii în rechizitoriul citat de Europa Liberă.

“(…) Percepția mea despre inculpatul Bejan Cristian Marian a fost aceea că este o persoană foarte intruzivă care a încercat să obțină informații din dosar de la mine. Acesta mă trăgea de limbă cu ce se mai întâmpla în dosarul de tentativă la omor. Fiecare am încercat să ne manipulăm reciproc, într-un fel sau altul. A fost evident că informații din dosar avea pentru că știa când sunt termenele de judecată și când sunt audiați inculpații (...)”, ar fi explicat Laura Vicol la DIICOT.

Vicol, șef de comisie în Parlament

Avocata este deputat PSD din decembrie 2020, iar în această săptămână a fost votată șef al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Această comisie avizează și trimite la vot în Parlament toate legile sau ordonanțele care au legătură cu sistemul judiciar.

VEZI ȘI: Marcel Ciolacu este noul președinte al Camerei Deputaților

Citiți mai multe despre aceste acest caz pe RISE Project și Europa Liberă.

Foto: Facebook/ Laura Vicol

 

 

Back To Top