Ministrul Educației a vorbit duminică seară, la un post central de știri, despre măsurile care vor fi luate în unitățile de învățământ în contextul noii creșteri a numărului de infectări cu SARS-Cov-2. Acesta a subliniat că școlile și grădinițele nu vor mai trece la cursuri on-line decât dacă la nivel național va fi înregistrat un număr mare de cazuri grave.
Sorin Cîmpeanu este de părere că elevii au avut deja foarte mult de pierdut din cauza pandemiei, inclusiv în acest an școlar, a cărui structură a fost modificată din cauza vacanței forțate din toamna lui 2021. Acesta vorbește despre „pierderi imense din perspectiva educației”. „Au fost pierderi din toate perspectivele – abandon școlar, tulburări socio-emoționale și multe alte efecte grave. Nu voi propune, dacă Ministerul Sănătății nu ne va informa cu privire la un potențial pericol. Evident că, dacă vom primi o astfel de informare, vom propune de urgență modificarea cadrului legal pentru a se putea trece la on-line. Eu, ca ministru al Educației, nu doresc să mai modificăm structura anului școlar. Am făcut deja o modificare, am avut o vacanță forțată de evoluția epidemiologică. Ne-a creat foarte multe probleme, a trebuit să micșorăm cu o săptămână vacanța de iarnă, este problema vacanței intersemestriale care nu mai există. Deja avem suficient de multe probleme ca să mai modificăm încă o dată structura anului școlar. Avem date limită, examene naționale – bacalaureat și evaluare națională – care nu trebuie să fie schimbate, trebuie să se deruleze în zilele care sunt deja cunoscute de către elevi”, a spus Sorin Cîmpeanu, pentru Digi 24.
Cursuri on-line doar la apariția unui număr mare de pacienți care necesită spitalizare
“Nu îmi doresc să mai trecem școala în on-line înainte de a fi pregătiți pentru predarea on-line. Din perspectivă sanitară există Ministerul Sănătății și INSP, care sunt partenerii noștri de dialog. Acolo sunt specialiștii. Ascult de punctul lor de vedere. Am înțeles de la Ministerul Sănătății că nu se pune problema trecerii în on-line a școlilor atâta vreme cât, chiar dacă vom avea o creștere a numărului de cazuri, acestea nu vor fi grave, nu vor fi cazuri care să necesite spitalizare”, a mai spus ministrul Educației, la Digi 24.
VEZI ȘI: Anunțul trist al unui medic ATI, după sărbători: “Am preluat garda plină”
Declarațiile au fost făcute în contextul în care de luni, 10 ianuarie, cursurile sunt reluate și în învățământul primar și preșcolar, în timp ce România se confruntă cu al cincilea val pandemic, iar estimările recente arătau că la începutul lunii februarie s-ar putea înregistrat chiar și 25.000 de noi cazuri Covid în fiecare zi.