Tomozei Constantin, adolescentul în vârstă de 16 ani din Bacău dat dispărut de familie la începutul anului, pe 2 ianuarie, a fost găsit luni dimineață, la aproximativ 500 de kilometri depărtare de casă, în județul Bihor.
Tânărul a fost depistat în gara Episcopia Bihor și, în momentul în care a fost găsit de polițiști, a declarat că intenționa să ajungă în Ungaria.
Cazul tânărului din Bacău a fost intens mediatizat, iar polițiștilor de frontieră le-a fost ușor să-l recunoască.
VEZI ȘI: Adolescent în vârstă de 16 ani din Bacău, dispărut fără urmă din 2 ianuarie. Apelul Poliției către populație
Băiatul plecase de acasă în 2 ianuarie și de atunci nimeni nu a mai știut nimic de el. Poliţiştii au fost sesizaţi în legătură cu dispariția băiatului, despre care primele informații erau că plecase voluntar de acasă.