Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

aviară curcani sacrificați Codlea
Categorie: Știri naționale

 

• Peste 224.000 de curcani trebuie uciși în aceste zile, după ce trei focare de gripă aviară au fost confirmate la fermele celui mai mare crescător din țară, aflate la Codlea, în județul Brașov.
• În zonă se mai află alte 19 exploatații de păsări, care sunt acum strict monitorizate.
• Autoritățile au alertat toți crescătorii din țară, dar și Comisia Europeană.

Aproximativ o cincime dintre curcanii României, peste 224.000 de păsări, trebuie sacrificați în aceste zile, după ce trei focare de gripă aviară au fost confirmate la fermele celui mai mare crescător din țară, aflate la Codlea, în județul Brașov.

Primul focar de gripă aviară a fost anunțat de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară, vineri, la o fermă cu 65. 626 de curcani. Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezenţa virusului gripei aviare H5N1 în probele prelevate de la fermă, unde sunt peste 65.600 de curcani, conform Agerpres.

A doua zi, virusul H5N1 a fost confirmat într-o altă hală, cu peste 44.000 de capete.

Între timp a devenit oficial al doilea focar secundar, într-o crescătorie cu peste 113.000 de păsări. Toate aparțin aceleiaşi societăți.
Ancheta epidemiologică a demonstrat că virusul a ajuns dintr-o fermă în alta, pentru că foloseau în comun personalul și mijloacele de transport pentru furaje, titrează stirileprotv.ro.

 CITEȘTE ȘI: ALERTĂ ÎN PRAHOVA, DUPĂ CONFIRMAREA A DOUĂ FOCARE DE GRIPĂ AVIARĂ ÎN JUDEȚUL VECIN BRAȘOV

Autoritățile au decis sacrificarea de urgență a păsărilor și instituirea unor măsuri severe de securitate. În jurul focarului s-a delimitat o zonă de protecţie şi de supraveghere, astfel încât pe o rază de minim 10 km s-au luat măsuri de restricţie severe de circulaţie a persoanelor, a animalelor şi a mijloacelor de transport, conform digi24.ro.

Societatea nu a putut să ardă păsările ucise, pentru că avea contract de incinerare cu o firmă din Ialomița, aflată la peste 250 de km distanță și, prin transportul lor, exista riscul împrăștierii virusului.
Autoritățile au cerut îngroparea lor într-un perimetru izolat cu membrană de protecție, așa că au fost săpate gropi uriașe unde sunt aduse păsările sacrificate (foto dronă). 

Dănuț Păle, vicepreședintele ANSVSA: „Sunt transportate cu camioane la groapă. Apele Române ne-au dat asigurări că în zona respectivă există un strat argilos. Deci sunt toate condițiile să protejăm și mediul și să jugulăm cât mai repede acel focar.”

Pe o rază de 10 kilometri în jurul focarelor, sunt încă 17 exploatații de păsări: 3 ferme de curcani, 3 de pui, una cu găini de reproducţie şi 10 cu găini ouătoare. Inspectorii sanitar veterinari au prelevat probe de la toate, iar testele PCR au ieșit negative.
Nu mai există suspiciuni de gripă aviară, dar toate exploatațiile sunt monitorizate.

Crescătorul de păsări nevoit să-și ucidă curcanii va fi despăgubit și va putea repopula fermele, după dezinfecție.

Notificat asupra situației, Institutul de sănătate publică recomandă respectarea măsurilor de igienă, pentru a preveni răspândirea virusului de gripă aviară.

Oamenii trebuie să se spele bine pe mâini, să fie atenți la manipularea cărnii crude și să consume ouăle doar preparate termic.

Dr. Simona Pârvu, director general al Institutului Național de Sănătate Publică: „Gripă aviară e o boală care apare în mod specific la păsări se poate transmite însă prin anumite mutaţii şi la om. Semnele și simptomele care pot să apară la oameni sunt specifice virusului gripal, a unei gripe. În momentul în care aceste simptome apar este indicat să se prezinte la medicul de familie.”

Autoritățile române au informat Comisia Europeană și țările vecine din afara spațiului comunitar - Serbia, Republica Moldova și Ucraina - despre focarele de gripă aviară apărute la noi.

La această oră, situaţia este sub control, au fost luate toate măsurile de combatere în focar şi nu există posibilitatea afectării sănătăţii populaţiei, subliniază ANSVSA.

Surse: digi24.ro, stirileprotv.ro

CITEȘTE ȘI: TREI COPII DE 2, 3 ȘI 6 ANI, AU MURIT ÎNTR-UN INCENDIU IZBUCNIT MARȚI DIMINEAȚĂ

Back To Top