• Primăria municipiului Sighișoara a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, că anul acesta nu va fi organizat Festivalul Medieval, relatează Mureș News.
• Majoritatea din Consiliul Local nu a votat lista evenimentelor culturale finanțate din bugetul local.
“Pentru prima dată, Festivalul Medieval de la Sighișoara nu se poate organiza pentru că majoritatea consilierilor locali nu a votat pentru acest eveniment. În fapt, tot calendarul manifestărilor cultural – artistice, sociale și educative care urmau să fie organizate, anul acesta, de Municipiul Sighișoara, au fost respinse la vot, deși au fost bugetate. Proiectul de hotărâre referitor la evenimentele din Sighișoara a fost de patru ori pe ordinea de zi a Consiliului Local Sighișoara și tot de atâtea ori nu a întrunit numărul de voturi necesare. Este o situație nemaiîntâlnită, până acum, în municipiul Sighișoara”, se arată în comunicat.
CITEȘTE ȘI: „PARTIZAN” LIVE LA CASA DE CULTURĂ PLOPENI
Nu a fost aprobat Calendarul Evenimentelor în care se afla Festivalul Medieval
”S-a pus în discuție că ar trebuie ca domnii consilieri locali să aibă mai multe informații legate de modul de organizare al festivalului, în condițiile în care, dacă se aproba Calendarul Evenimentelor, urma un Regulament strict pentru Festivalul Medieval, care stătea în consultare publică 30 de zile lucrătoare, conform legii și apoi urma să fie dezbătut și aprobat tot în Consiliul Local, deci informațiile și decizia erau tot la ei. Chiar nu înțeleg pe cine ajută faptul că anul acesta nu vom avea evenimente în Sighișoara”, a mai transmis primarul.
Mai multe pe g4media.ro
Foto: observator.ro
CITEȘTE ȘI: CUM AU CHELTUIT ROMÂNII VENITURILE ÎN 2022: ALCOOLUL, PRIORITAR FAȚĂ DE EDUCAȚIE
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană