Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

testa antidrog permise rezultate laborator
Categorie: Știri naționale

 

• Guvernul a aprobat joi ordonanţa de urgenţă care instituie obligaţia ca, în cazul în care rezultatul testelor antidrog efectuate în laboratoarele de medicină legală nu vine în maximum 72 de ore, şoferii cărora le-au fost suspendate permisele le primesc înapoi, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
• Aceste analize se efectuează doar de către instituţiile de medicină legală.

„Astăzi, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a dezvoltat şi a modificat prevederile OUG 84, anterior adoptată, cu privire la unele dispoziţii privind siguranţa pe drumurile publice. În principiu, această ordonanţă adoptată astăzi dezvoltă, cum spuneam, ordonanţa precedentă, sub două aspecte importante.

În primul rând, instituie un termen de 72 de ore în care instituţiile de medicină legală trebuie să elaboreze analizele toxicologice prin care să evidenţieze sau nu prezenţa sau nu a alcoolului şi a substanţelor interzise în sângele persoanelor care au fost testate pozitiv cu DrugTest sau care au refuzat testarea.

A doua modificare importantă este aceea că, la expirarea acestui termen obligatoriu pentru instituţiile de medicină legală de 72 de ore, în cazul în care rezultatul nu soseşte de la laborator, persoanei respective i se restituie permisul”, a explicat Predoiu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA TRIMITE FORȚE DE ORDINE LA JOCURILE OLIMPICE DIN FRANȚA. CĂTĂLIN PREDOIU (MAI): O MISIUNE CARE CERTIFICĂ PROFESIONALISMUL (VIDEO)

El a punctat, totodată, modificarea care vizează faptul că aceste analize se efectuează doar de către instituţiile de medicină legală.

„Anterior, în varianta ordonanţei precedente, aceste analize puteau fi efectuate şi de către laboratoarele Poliţiei Române, laboratoare care, precizez, sunt acreditate conform standardelor internaţionale", a menţionat Predoiu.

În continuare, prioritatea ministerului este de a creşte efortul pe combatere a drogurilor, a susţinut el.

„Este foarte important să ne mărim capacitatea, ca societate în ansamblu, de a riposta contra flagelului drogurilor, care este devastator nu numai în România, ci în toate statele membre ale UE. Este o problemă europeană, consacrată ca atare în Consiliile JAI şi recunoscută ca atare. De asemenea, am făcut această paranteză pentru a arăta că această ordonanţă nu este un demers individual, sporadic sau spontan, ori, citez, 'heirupist', cum am fost acuzaţi, ci este o măsură gândită într-un ansamblu de măsuri, într-un ansamblu de politici. (...) Aş vrea să asigur publicul din România că, atât timp cât voi rămâne la conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia Română şi ministerul au ca prioritate combaterea traficului şi consumului de droguri”, a afirmat Predoiu.

„Ordonanţa 84 plus această ordonanţă adoptată, azi, împreună, dau ceva mai bun decât doar Ordonanţa 84. Deci, asta a adus o îmbunătăţire sub acest aspect al termenului şi al restituirii permisului”, a evidenţiat Cătălin Predoiu.

Mai multe pe agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: CFR CĂLĂTORI: PERSOANELE CARE DESCHID UȘILE ÎN MERS RISCĂ AMENZI DE PÂNĂ LA 400 DE LEI

Back To Top