Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

BOR aniversează 17 ani de la intronizarea Patriarhului Daniel
Categorie: Știri naționale

 

• Cu prilejul împlinirii a 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel, de la ora 09,00, a fost săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, urmată de oficierea unui Te Deum, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Începând cu ora 12,00, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, se desfăşoară și un moment festiv în cinstea Patriarhului Daniel, la care sunt aşteptaţi să participe membrii Sinodului Permanent, secretarul de stat pentru Culte, şefii cultelor religioase recunoscute din România, precum şi membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe a avut loc la 30 septembrie 2007.

Cuvântul în numele Sfântului Sinod al BOR a fost rostit atunci de mitropolitul Laurenţiu al Ardealului.

Înalţi demnitari români şi reprezentanţi ai cultelor din străinătate au fost prezenţi atunci la Catedrala Patriarhală pentru a participa la ceremonia de întronizare a noului Întâistătător al BOR. Printre participanţi s-au numărat preşedintele Traian Băsescu, Regele Mihai I, foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.

Au participat, de asemenea, 30 de delegaţii cuprinzând 90 de ierarhi ai cultelor creştine. Au venit reprezentaţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume, ai Consiliului Mondial al Bisericilor, ai Conferinţei Bisericilor Europene şi ai Bisericii Anglicane.

PF Daniel (Daniel Ciobotea) s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş.

A absolvit Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970 - 1974). În anul 1979 şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg.

Din anul 1980, a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey - Elveţia, unde între anii 1986 şi 1988 a fost şi director adjunct.

La 6 august 1987 a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel. În martie 1990, a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul 'Lugojanul'. La 1 iulie 1990 a fost înscăunat ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

A fost ales în funcţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române după trecerea la cele veşnice a Patriarhului Teoctist, la 30 iulie 2007.

Mai multe pe agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: Festivalul Conștiința: O nouă ediție cu întâlniri academice, între 30 septembrie și 4 octombrie, la Ploiești

 

Back To Top