• Președintele CNAS, conf.dr.Horațiu-Remus Moldova, a declarat recent că vor fi eliminate plafoanele de la laboratoarele de analize medicale.
• Ce spune oficialul despre situația paradoxală în care plafoanele pentru analize s-au epuizat în primele zile ale lunii, dar pacienții sunt obligați să plătească investigațiile pentru că nu au reușit să prindă o programare cu decontare de la Casa de Asigurări de Sănătate, instituție care rămâne cu bani necheltuiți la final de lună.
„Casa Națională de Asigurări de Sănătate va elimina în acest an plafoanele de la laboratoarele de analize medicale, astfel încât pacientul să aibă acces la servicii de diagnostic în timp real, atunci când are nevoie.", a declarat la podcast-ul Sănătatea FM de la RFI, conf.dr.Horațiu-Remus Moldovan, președintele CNAS.
Acesta a dat exemplu eliminarea plafoanelor lunare pe care le aveau farmaciile pentru medicamente. „S-a dovedit a fi o rețetă de succes, pe care putem să o implementăm, în prima etapă, în cazul analizelor de laborator, și în etapa a II-a, pentru investigațiile imagistice”, a precizat președintele CNAS.
„Recunoaștem că avem această problemă legată de epuizarea rapidă a fondurilor pentru analize de laborator, dar și pentru investigații radiologice, imagistice- CT, RMN etc. Vrem să rezolvăm această problemă și vrem să o rezolvăm în curând.
Vrem să eliminăm în acest an plafoanele de la laboratoare.
Desigur, acest lucru putem să îl facem dacă vom introduce niște reguli de prescriere pe baza protocoalelor medicale, astfel încât să ne asigurăm că pacientul într-adevăr are acces, poate să își facă niște analize medicale de care are nevoie, la momentul potrivit. Este, dacă vreți, același sistem pe care-l avem la medicamente, când existau plafoane la farmacii. Eliminarea acestor plafoane s-a dovedit a fi o rețetă de succes și, de ce nu, am putea să o implementăm și în cazul analizelor de laborator, în prima etapă și în etapa a II-a pentru investigațiile imagistice”, a explicat la RFI, președintele CNAS.
Potrivit acestuia, nu va exista o diminuare a numărului de analize recomandate, doar că anumite lucruri vor fi puse în ordine, în sensul în care nu are rost din punct de vedere medical, de exemplu, să îți faci o analiză PSA (n.red. antigen specific prostatic) în fiecare zi, pentru că valoarea nu scade sau nu crește de pe o zi pe alta.
„Și atunci, din perspectiva regulilor de prescriere, o să apelăm la colegii specialiști din comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, societățile de profil, Colegiul Medicilor, care vor clasifica cele aproximativ o sută de analize care sunt în pachetul de bază din punct de vedere al ghidurilor medicale, să ne asigurăm că există un minim interval de prescriere astfel încât pacientul să beneficeze de fiecare dată când are nevoie.
Desigur, dacă un pacient va dori să își facă o anumită analiză mai repede decât frecvența cu care este recomandată, la fel ca și în cazul medicamentelor, este liber să o facă, dar noi trebuie să asigurăm un minim necesar, lucru pe care în momentul de față nu-l facem”, mai spune conf.dr. Horațiu-Remus Moldovan.
Paradoxul plafoanelor consumate și al fondurilor necheltuite
Despre situația paradoxală în care plafoanele pentru analize s-au epuizat în primele zile ale lunii, dar pacienții sunt obligați să plătească investigațiile pentru că nu au reușit să prindă o programare cu decontare de la Casa de Asigurări de Sănătate, instituție care rămâne cu bani necheltuiți la final de lună, președintele CNAS a explicat:
„E o situație paradoxală. Și am mai vorbit despre lucrul acesta. Avem bani astăzi în sensul în care ne rămân bani la sfârșit de lună. În fiecare lună, ne rămân bani necheltuiți de la anumite laboratoare. Și pentru că există acel plafon, noi trebuie să facem echilibrări bugetare luna următoare pentru luna anterioară și pacientul e la mijloc, pierdut pe traseu, fără analize medicale. Pentru că sunt laboratoare care au o adresabilitate mai mare și altele cu adresabilitate mai mică, poate mai puțin cunoscute, care rămân cu fonduri necheltuite”.
Potrivit acestuia, „marea majoritate a laboratoarelor din spitalele publice mari rămân cu bani necheltuiți. Aici există aspecte manageriale, pentru că un manager care dorește să profite de banii care, în sensul bun al cuvântului, de banii care pot să vină de la casă pe analize medicale și pe investigații radiologice, trebuie sau va trebui să își adapteze puțin modul de organizare, fluxurile. De exemplu, să poată să aibă o capacitate de recoltare a probelor biologice dimineața, în loc de două-trei scaune de recoltare, să aibă cinci, șase sau zece scaune de recoltare. Va trebui să aloce dimineața pentru cele 4- 5 ore de recoltare, un număr mai mare de asistenți care după-amiază pot face altceva”.
Noile reglementări intrate în vigoare la începutul acestui an, cu privire la accesul unor categorii de pacienți la analize peste plafon
Președintele CNAS a clarificat și noile reglementări intrate în vigoare la începutul acestui an, cu privire la accesul unor categorii de pacienți la analize peste plafon, în cel mult cinci zile de la solicitare.
„Pacienții cu boli cronice și acute vor avea prioritate egală. Desigur, am lăsat pentru o categorie de pacienți la care viața poate să le fie pusă în pericol din perspectiva lipsei unui diagnostic rapid și îi considerăm practic urgențe, chiar dacă sunt boli cronice, de exemplu, pacienții oncologici. În continuare, îi vom considera pacienți super acuți, și pentru ei, prin Planul Național de Combatere și Control al Cancerului, avem fonduri nelimitate. Practic, laboratoarele, chiar și în condițiile în care mai există plafoane sau până când vom elimina plafoanele, vor putea să primească pacienții oncologici, pentru diagnostic și monitorizare, peste plafon”, spune președintele CNAS.
Acesta a continuat: „La fel ne-am gândit și la pacienții cu alte afecțiuni care nu sunt cancer, dar afecțiuni grave, care au nevoie totuși de un acces puțin mai peste rând, să zic așa.
Vă dau exemplu pacienții cu scleroză multiplă care au o anumită periodicitate cu care trebuie să își facă un RMN, dar dacă intervine o acutizare, atunci trebuie să-și facă RMN-ul mai repede și dorim să le asigurăm acest acces. Pe lângă accesul obișnuit, mai au posibilitatea ca o dată pe an să facă suplimentar, peste buget. Dar această reglementare va fi caducă, adică nu va mai avea rostul, de îndată ce vom avea eliminarea plafonului. În momentul acela dispare absolut orice discuție despre prioritizări, dispare absolut orice discuție despre Monitor. Practic, toți pacienții vor avea acces rapid, instantaneu, în momentul în care au nevoie de investigații la furnizorul care are locuri libere din punct de vedere fizic și nu din punct de vedere al plafonului. (...)
Prioritatea noastră este să eliminăm cât de rapid acest plafon, pentru că pacienții trebuie să aibă acces rapid la analize de laborator fără limite administrative și putem să facem lucrul acesta, mai ales că nu este vorba despre o creștere a bugetului", a mai spus președintele CNAS, care îi îndeamnă pe pacienți să meargă la medicul de familie sau la medicul curant, pentru că el este cel care trebuie să fie informat în legătură cu toate normele de aplicare a contractului-cadru și cu normele de aplicare a programelor de sănătate”, a conchis președintele CNAS, relatează sursa citată.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană