Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

World Vision Romania, copiii, adolescentii, anxietate, adultii, tinerii
Categorie: Știri naționale

• Un sondaj World Vision România arată că principala problemă pe care adolescenții o văd la generația lor nu este lipsa banilor, ci sănătatea emoțională: aproape unul din trei tineri spune că anxietatea și problemele emoționale sunt cea mai mare provocare pentru adolescenții din România.
• În același timp, aproape un sfert dintre respondenți afirmă că adulții îi ascultă rar sau aproape niciodată.

Datele provin dintr-un sondaj realizat de World Vision România în rândul a 613 adolescenți cu vârste între 15 și 18 ani, majoritatea din mediul rural și beneficiari ai programelor organizației. Autorii precizează că studiul nu este reprezentativ la nivel național, însă oferă o imagine asupra preocupărilor și stării emoționale a copiilor și adolescenților din comunități vulnerabile.

Potrivit sondajului, 30,8% dintre tinerii intervievați consideră că problemele emoţionale şi anxietatea reprezintă cea mai mare problemă pentru adolescenţii din România.
Presiunea şcolii (20,2%) şi dependenţa de telefon şi social media (18,1%) completează topul problemelor identificate de tineri.

În același timp, 45,7% dintre respondenţi spun că examenele şi viitorul reprezintă principalul lor motiv de stres, iar 31,8% indică şcoala şi temele.
Lipsa banilor este menţionată de 11,6% dintre respondenţi, problemele din familie de 3,9%, iar singurătatea de 3,3%.

Întrebaţi ce îi face cei mai fericiţi în viaţa de zi cu zi, adolescenţii au răspuns în principal: timpul petrecut cu familia (40,3%) şi timpul petrecut cu prietenii (31,6%). Sportul şi hobby-urile sunt importante pentru 12,4% dintre respondenţi, în timp ce telefonul, social media şi jocurile au fost menţionate de doar 6,2% dintre adolescenţi. Reuşitele la şcoală îi fac fericiţi doar pe 5,2% dintre respondenţi.

Rezultatele arată şi o nevoie puternică sprijin emoţional. Dacă ar putea schimba un singur lucru pentru copiii şi adolescenţii din România, 26,8% dintre respondenţi spun că ar reduce presiunea şcolară, 24,8% vor mai multe oportunităţi pentru viitor, iar 23,8% cer mai mult sprijin emoţional. Alţi 8,8% îşi doresc mai multe activităţi şi spaţii pentru tineri, 7,7% spun că ar vrea mai mult timp petrecut în familie, iar 6,9% îşi doresc mai puţin bullying.

În ceea ce priveşte cele mai mari probleme ale adolescenţilor din România, pe lângă anxietate şi presiunea şcolii, 9,8% dintre respondenţi au indicat lipsa banilor, iar 8,6% lipsa oportunităţilor.

Adolescenţii menționează anxietatea, presiunea performanţei, bullying-ul, singurătatea, nesiguranţa şi lipsa dialogului cu adulţii şi instituţiile care le decid viața ca fiind principalele lor probleme.

CITEȘTE ȘI: Un nou Centru de Zi Concordia și-a deschis oficial porțile în Provița de Sus, pentru 200 de copii FOTO

Back To Top