- Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au făcut publice, luni, primele detalii privind incidentul grav petrecut în weekend, într-o localitate din Cluj.
- Un echipaj de la Ambulanță, aflat în misiune, a fost atacat în urma unor dezinformări care au circulat pe rețelele de socializare.
Atacul ar fi avut loc în urma dezinformărilor care au circulat pe TikTok, privind o ambulanță cu care s-ar fura copii. Este o temă care revine periodic în spațiul public, de foarte mulți, sub diferite forme. Numai că, de această dată, a dus la acte de violență.
„La data de la data de 08.08.2026, în jurul orelor 22.20- 22:30, inculpaţii L.D. şi C.C.A în calitate de conducători ai autoutilitarelor marca Volkswagen Sharan de culoare negru şi marca Volkswagen Transporter de culoare albă, în timp ce se aflau pe drumul județean 109A în localitatea Căprioara, com. Recea Cristur, jud. Cluj au oprit perpendicular pe axul drumului autoturismele menționate anterior împiedicând persoana vătămată C.F.I, conducătorul autospecialei marca MAN cu nr. CJ75EMU, să-și continue deplasarea, restricționând persoanei vătămate dreptul la circulația pe drumurile publice.
Ulterior, echipajul din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Cluj care se afla în interiorul autospecialei a fost atacat de inculpaţii C.L., L.D. C.C.A., L.D., C.S., L.S., L. M, care folosind obiecte contondente, bâte, topoare, pari, lopată și pietre, au produs avarierea autospecialei marca MAN cu nr. CJ75EMU aparținând IGSU Cluj, prin aceste fapte tulburând ordinea și liniștea publică.
Totodată din probatoriul administrat a rezultat faptul că în urma acţiunii inculpatei C.L de a sparge cu o piatră geamul autospecialei marca MAN cu nr. CJ75EMU aparținând IGSU Cluj, cioburile de sticlă rezultate i-au sărit în ochi numitului C.F.I provocându-i leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 18-20 zile de îngrijiri medicale”, au detaliat procurorii.
Citiți și: Șapte persoane arestate preventiv pentru atacul asupra unui echipaj de la Ambulanță după ce pe TikTok au apărut informaţii potrivit cărora o ambulanţă „fură copii”
Șapte persoane au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile. Acestea sunt cercetate pentru distrugere, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.
Doi dintre suspecți sunt anchetați și pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, iar un al treilea - pentru lovire sau alte violențe.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană