- Scris de Elena CIOBANU
• Cea mai mare creștere de la un an la altul apare la gospodăriile formate dintr-o singură persoană.
• Internetul devine ultima legătură constantă a oamenilor singuri cu lumea.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Dr. Lorelei Nassar, implantolog, chirurg oro-maxilo- facial la Clinica dr. Lorelei Nassar, s-a referit, luni seară, la un studiu realizat de Colegiul Medicilor Stomatologi în România potrivit căruia doar 27 la sută dintre adulţii din România au toţi dinții în gură.
• Potrivit medicilor, 38% dintre adulţi au parodontite.
• Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat recent, la Timișoara, că legea după care sunt stabilite orașele și municipiile este veche, depășită și, în multe cazuri, imposibil de aplicat.
• Actualele criterii datează din 2007, iar unele nu mai pot fi măsurate nici măcar de INS.
• Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care vizează acordarea unei zile libere plătite, la cerere, pentru femeile diagnosticate cu endometrioză.
• Aceste zile vor fi considerate vechime în muncă şi se vor suporta din fondul de salarii al angajatorului, care va fi compensat parţial din bugetul Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
• Colegiul Medicilor din România cere autorităţilor „soluţii şi măsuri viabile” pentru ca activitatea medicală să se poată desfăşura în judeţul Prahova, iar pacienţii să poată beneficia de servicii.
• Pe lângă activitatea celor cinci spitale, este afectată de lipsa apei şi activitatea medicilor de familie şi a celor din ambulatoriu.