- Scris de Irina Sima
Senatorul PC Dan Voiculescu a declarat că susţine o a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi că nu crede într-o coabitare a acestuia cu Uniunea Social-Liberală, notează realitatea.net.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat, miercuri, punerea în aplicare a noii scheme organizaţionale a instituţiei, care va deveni operaţională de la 1 februarie şi care va conţine 2.450 de locuri de muncă, în timp ce 698 de angajaţi vor fi concediaţi.
Guvernul estimează că va asigura în acest an 3,4 miliarde lei (777,5 milioane euro) din fonduri externe şi 881,9 milioane lei (201,6 milioane euro) de la buget pentru construcţia de autostrăzi şi reabilitări de drumuri naţionale, finanţarea fiind calculată pentru proiectele considerate prioritare.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat după întâlnirea cu FMI că se caută soluţii pentru ca toţi cei care se încadrează să primească subvenţii pentru energie.
Astfel, milioane de români ar putea primi ajutoare pentru plata energiei electrice începând cu luna aprilie.
Ajutorul acordat va fi puţin mai mare decât suma cu care ar urma să crească factura.
O aeronavă a Flotilei 90 Transport Aerian, de tip C-27 J Spartan, va decola luni, după obţinerea tuturor aprobărilor de survol, către Alger pentru repatrierea celor doi romani care şi-au pierdut viaţa în atacul terorist din Algeria.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Apărării Naţionale printr-un comunicat de presăi iar solicitarea a venit din partea ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlatean.