- Scris de Ioana POPA
Numai în cursul zilei de miercuri, la nivel național au fost amendate 6.171 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. peste 300 de sancțiuni au fost aplicate în Prahova.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Un ordin al ministrului Sănătăţii publicat miercuri în Monitorul Oficial modifică actualele prevederi referitoare la măsurile care sunt adoptate în cazul românilor care se întorc în țară din zonele roșii. Astfel, de acum va fi permisă și izolarea/carantina la domiciliu. Măsura se aplică, potrivit ordinului, și persoanelor confirmate cu coronavirus, dar care nu prezintă simptome.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat miercuri seară modificările aduse acordului încheiat cu o zi în urmă cu Patriarhia Română, privind modul în care vor fi îndeplinite ritualurile ortodoxe specifice acestei perioade (VEZI DETALII).
Ministerul Afacerilor Interne şi Patriarhia Română au semnat un acord prin care sunt adoptate măsuri speciale care săle permită credincioşilor să ia Paşti, înaintea Învierii, iar Lumina Sfântă să aungă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la cât mai mulţi dintre ei.