- Scris de Ștefan Petre
Actual
- Scris de Ioana Rădulescu
- Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală efectuează, miercuri, percheziții domiciliare în 12 locații din municipiul București, respectiv în 2 locații din municipiul Târgu Mureș.
- „Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani și prezentarea, cu rea-credință (...) de date neadevărate (...) asupra condițiilor economice sau juridice ale societății ori ascunderea, cu rea-credință, în tot sau în parte, a unor asemenea date”, precizează procurorii.
- Scris de Nina RADU
- Trei tineri din Ploiești au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au provocat distrugeri unui autoturism aflat în trafic, lovind luneta acestuia cu un obiect contondent.
- Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea unor noi măsuri preventive.
- Scris de Elena CIOBANU
• Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Prahova a desfăşurat, în perioada 12-19 noiembrie, Campania naţională privind verificarea modului în care se respectă legislația în domeniul relațiilor de muncă în transportul rutier.
• Angajatorii nu-și plăteau șoferii și nici nu negociau drepturile cu ei.
Căutări în zadar, și astăzi, în Bucegi. Turistul care a cerut ajutor duminică seară nu este de găsit
- Scris de Ioana Rădulescu
- Salvatorii montani au reluat, încă de la primele ore ale zilei, misiunea de căutare a bărbatului care duminică seară le-a cerut ajutorul, dar care nu este de găsit.
- Salvamontiști din cinci localități, precum și jandarmi montani, participă la operațiune.
- Scris de Elena CIOBANU
• Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor este marcată anual la 25 noiembrie.
• Adunarea Generală a ONU definește violența împotriva femeilor ca fiind „orice act de violență bazată pe gen care are ca rezultat sau este susceptibil să aibă ca rezultat, vătămare fizică, sexuală sau suferința psihologică adusă femeilor, inclusiv amenințările cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă apar în viața publică sau privată”.
Mai multe articole...
- VIDEO / UPDATE / Intervenție la Podul Înalt. Incendiu de vegetație și deșeuri lângă calea ferată
- Cabinete stomatologice prinse că fentau DSP-ul, la autorizare. Rogobete: „Mutau echipamentele medicale minim necesare de la unii la alții”
- Update. Drone detectate în spațiul aerian național, marți dimineață. Update - Alerte pentru Tulcea, Galați și Vrancea
- Intervenție Termo, în centrul Ploieștiului, pentru remedierea unei avarii