- Scris de Ioana POPA
Doi adulți și un copil de patru ani au fost răniți, sâmbătă, în jurul orei 8.00, într-un accident petrecut pe DN 1, în zona Nistorești. În eveniment a fost implicat un microbuz plin.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a venit, vineri dimineață, la Ploiești, pentru o vizită la două dintre rafinăriile din municipiu. Verificările au avut loc în contextul în care reclamațiile privind poluarea din Ploiești sunt tot mai dese, iar orașul a trecut, chiar zilele trecute, printr-un nou episod.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, s-a aflat joi seară, la Ploiești, pentru o întâlnire cu reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar, cărora le-a prezentat documentul care include viziunea asupra Educației în România, un concept care va sta la baza viitoarei legi a educației. Deși principiile enunțate sună bine, nu putem uita de realitatea în care acestea trebuie aplicate. Ministrul a susținut, în acest context, că se fac eforturi financiare inclusiv pentru îmbunătățirea condițiilor din școli, începând cu celebra problemă a unităților de învățământ care, în secolul XXI, încă funcționează cu toalete în curte.
La aproximativ o săptămână de la controlul nocturn făcut la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti de către ministrul Sănătăţii, trei directori din unitatea medicală şi-au înaintat demisiile. Anunţul a fost făcut vineri, într-un mesaj publicat pe site-ul spitalului. Este vorba despre managerul unităţii, directorul medical şi directorul de îngrijiri. Anunţul vine la o zi după ce managerul, însoţit de mai mulţi şefi de secţii, susţinuse o conferinţă de presă în care explicase că aici s-au făcut eforturi mari pentru îmbunătăţirea condiţiilor, în timp ce medicii solicitaseră să i se acorde în cotninuare încredere actualei echipe.
Un grup de ploieșteni din care a făcut parte și primarul municipiului, Adrian Dobre, a protestat, joi, la București, în fața sediului Ministerului Mediului, împotriva poluării din oraș, mai ales după episodul de zilele trecute. Edilul i-a cerut demisia ministrului de resort, Grațiela Gavrilescu (VEZI DETALII). Ieri dimineață, fix în ziua mitingului, stațiile de monitorizare a calității aerului din Ploiești au indicat valori peste cele obișnuite la mai multe substanțe incluse în categoria polanților atmosferici, inclusiv benzen și toluen.
La aproape o săptămână de la controlul efectuat de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la SJU Ploiești, vizită care a declanțat un lung șir de eveniment, Colegiul Medicilor Prahova are o primă reacție. Într-un comunicat transmis vineri, forul își exprimă solidaritatea față de colegii de la Spitalul Județean.
După scandalul Hexi Pharma, autorităţile din România au lansat, nu cu mult timp în urmă, noi acuzaţii cu privire la posibile cazuri de dezinfectanţi diluaţi sau neconformi livraţi în spitalele din România. Reclamaţiile Ministerului Sănătăţii au vizat şi o societate din Ploieşti, ajungându-se inclusiv la o anchetă penală, cu descinderi ale mascaţilor. Vizată în acest scandal, conducerea Al Carina, societate cu sediul în Parcul Industrial Ploieşti, a anunţat joi că analizele efectuate de un laborator specializat confirmă calitatea produsului lor, specificând că, după finalizarea cercetărilor penale, vor da în judecată Ministerul, reclamând că afirmaţiile "iresonsabile" au prejudiciat imaginea firmei.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a vorbit joi, la Ploiești, despre principalele probleme semnalate de dascălii din județe și pentru care noua Lege a educației ar trebui să ofere soluții. Printre aspectele de reclamate s-au numărat evaluările la clasele primare și gimnaziu, respectiv admiterea la liceu.
La aproape o săptămână de la controlul nocturn făcut de Sorin Pintea, ministrul Sănătăţii, însoţită de Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, medicii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti transmit un memoriu, în care se declară surprinşi de afirmaţiile oficialităţilor, spunând că, deşi în mod cert mai există scăpări, activitatea şi condiţiile din unitatea medicală s-au îmbunătăţit simţitor în ultimii doi ani. Invocând numărul mare de cazuri şi mic de specialişti, reprezentanţii Judeţeanului au semnat un memoriu, în care afirmă că acuzele aduse de Sorina Pintea au fost "exagerate şi nedrepte".