- Scris de Ioana POPA
Jandarmii montani din Sinaia au petrecut noaptea pe munte, încercând să găsească și să coboare în siguranță doi tineri americani care s-au rătăcit pe traseele din Bucegi.
Registrul Auto Român a dat publicității o situație în urma verificărilor efectuate în trafic în primele șase luni ale anului, arătând că multe dintre mașinile controlate erau unele neconforme, iar în cazul unor dintre ele ar fi fost o minune să nu ajungă, cât de curând, să provoace un accident.
O ploieșteancă lansează acuzații grave, într-o postare publicată pe Facebook. Aceasta susține că soțul ei ar fi fost înțepat de o pisică de mare și că, deși se afla într-o stare destul de gravă, salvamarii au refuzat să cheme o ambulanță. Mai mult, când a sunat chiar ea la 112, i s-ar fi spus să se descurce pe cont propriu pentru a ajunge la spital, pentru că nu exista nicio salvare disponibilă.