- Scris de Paul Dumitrescu
Marți, Președintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, a fost ridicat şi adus la DNA București pentru a fi audiat.
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 - 2013.
Elena Udrea s-a prezentat la Secția 2 de poliție a Capitalei. Deputata, a cărei arestare preventivă a fost încuviințată luni de colegii din Cameră, este aşteptată marți dimineaţă și la Secţia 2 de poliţie, ea fiind cercetată sub control judiciar în dosarul Microsoft.
Calendarul înscrierii în învăţământul primar a fost decalat cu o săptămână, faţă de proiectul supus dezbaterii publice. Prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare începe în 16 februarie, iar înscrierea direct în clasa I în 23 februarie, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei.
O nouă strategie de Guvern, privind protecţia copilului, include amenzi dure pentru părinţii care îi lasă pe cei mici să stea mai mult de patru ore pe zi în faţa calculatorului, tabletei sau al oricărui alt mijloc de comunicare electronic. Tutorii pot fi acuzați de neglijență în aceste cazuri, de asemenea familiile care nu îi îmbrăca şi nu îi hrănesc pe cei mici corespunzător.