Prima zi din acest an școlar nu va fi marcată de festivitățile obișnuite, ci de un protest uriaș al cadrelor didactice împotriva măsurilor fiscal-bugetare adoptate de Guvernul Bolojan, care vizează sistemul de învățământ.
Sindicatele cer abrogarea prevederilor legale intens contestate și demisia ministrului Daniel David.
Anul școlar va debuta cu un uriaș marș al educației care va avea loc la București și la care sunt așteptați să participe aproximativ 30.000 de dascăli.
Mulți dintre cei care vor rămâne acasă vor protesta, de asemenea, pentru că multe unități de învățământ nu vor organiza festivitățile de deschidere a cursurilor.
Sindicatele fac apel la solidaritate și cer cadrelor didactice să continue protestele împotriva măsurilor de austeritate care vizează învățământul.
În timp ce sindicaliștii stabileau ultimele detalii privind acțiunile de protest de astăzi, ministrul Daniel David le cerea dascălilor să se raporteze „înțelept” la măsurile fiscal-bugetare adoptate pentru sistemul de învățământ.
Oficialii portughezi care investighează accidentul de funicular produs la jumătatea acestei săptămânii au dat publicităţii un raport preliminar cu privire la tragedie în care este indicată, indicând și o posibilă cauză a celor întâmplate.