Categorie: Actual
- Scris de Irina Sima
Pe Drumul Naţional 1, în staţiunile montante ninge, informează biroul de comunicare al IPJ Prahova.Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
În noaptea de 5/6.01.2012, în jurul orei 22, un echipaj din cadrul Secţiei 4 Ploieşti, care executa serviciul de patrulare în zona Bariera Bucureşti, a observat doi tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care se plimbau printr-o parcare şi se uitau insistent în interiorul autoturismelor parcate în zonă.
Condiţiile meteo nefavorabile au forţat autorităţile din Sinaia să impună obligativitatea folosirii lanţurilor antiderapante pentru autoturismele care circulă pe drumul Cotei. În zonă există semnalizare rutieră în acest sens, conducătorii care nu respectă indicatoarele urmând să fie sancţionaţi.
Cotidianul.ro informează că Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea l-a consacrat cardinal, vineri, pe Preafericitul Părinte Lucian Mureşan - întâistătătorul Bisericii Române Unite (foto) cu Roma, Greco-Catolică, arhiepsicop major al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia, conform unui comunicat oficial al Sfântului Scaun.
14 persoane sunt suspectate de poliţiştii prahoveni că au pătruns în mai multe locuinţe din Ploieşti, de unde au sustras aparatură electronică, ceasuri, obiecte vestimentare şi încălţăminte, în valoare de peste 80.000 de lei. În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti, au fost ridicate bunuri susceptibile a proveni din comiterea de infracţiuni.
Utilajele de deszăpezire au intrat în funcțiune în stațiunile montane, în acest moment intervenind pentru buna desfășurare a traficului. Pe cele două drumuri naționale ninge, autoritățile luând măsuri pentru evitarea blocajelor sau a evenimentelor rutiere neplăcute.
Antrenorul Mircea Lucescu a fost implicat într-un grav accident de circulaţie astăzi, pe Bulevardul Vasile Milea din Bucureşti, în jurul ore 13.30.