CFR Călători a anunțat că suspendă mai multe trenuri, invocând adaptarea ofertei la „cerințele reale ale pieței de transport feroviar de călători”.
Sindicaliștii susțin, însă, că de vină sunt prevederile ordonanței-trenuleț, care nu mai permite plata orelor splimentare efectuate de mecanicii de locomotivă.
Măsura vizează zeci de curse, cele mai multe pe rutele București - Brașov și București - Constanța.
Aproximativ 150 de câini și pisici au fost sterilizați în primele două zile ale campaniei gratuite derulate de Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Asociația „Arca lui Norocel”, în luna ianuarie 2025.
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor a scos la concurs mai multe posturi clericale vacante în județul Prahova, disponibile pentru clericii sau fiii duhovnicești ai eparhiei.
Candidații eligibili își pot depune dosarele de înscriere în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2025.
Un ofiţer de poliţie este cercetat penal și este vizat totodată de o anchetă internă după ce a fost implicat în două accidente rutiere, în decurs de câteva minute.
Acesta ar fi plecat de la locul primului eveniment rutier înainte de sosirea colegilor, ar fi intrat pe contrasens și ar fi provocat un al doilea accident.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor – Material rulant sustenabil prin achiziția a 62 rame electrice regionale RE-R”.
Valoarea totală a investiției este de peste 560 de milioane de euro, din care 470 de milioane de euro este suma eligibilă asigurată din Fondul pentru modernizare.