- Scris de Ștefan Petre
Actual
Categorie: Actual
- Scris de Elena CIOBANU
• Sindicatul Europol a distribuit luni, pe pagina de Facebook, o fotografie cu pantalonii de la uniforma unui poliţist, care s-au rupt pe cusătură.
• Pantalonii tactici ar fi trebuit realizați din ţesătură „ripstop”, rezistentă la rupere şi abraziune, iar costul echipamentului nu se reflectă în calitate.
Categorie: Actual
- Scris de Ioana POPA
- Managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești se alătură medicilor care fac apel la oameni, să evite să-și dea cu părerea în cazul deceselor considerate suspecte, survenite la pacienți de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, și mai ales să se ferească să generalizeze.
- „Dacă ne uităm cu sinceritate și onestitate în adâncul sufletului nostru, vom găsi, într-un moment greu al vieții noastre bicisnice, mâna unui medic anestezist care ne-a tras din drumul spre «lumină»”, scrie dr. Anca Miu.
Categorie: Actual
- Scris de Ioana POPA
- Maximul curentului se va produce pe 12 august, în timpul zilei. În momentul ideal, s-ar fi putut vedea până la 100 de meteori pe oră.
- Chiar și așa, astronomii spun că ne putem bucura de un spectacol nocturn interesant, chiar dacă „stelele căzătoare” vor apărea cam de 3-4 ori mai rar decât în momentul de vârf al fenomenului.
Mai multe articole...
- Când va fi acordată vacanța din februarie, în Prahova
- Transporturi agabaritice, fiecare de aproape 100 de tone, ajung în Prahova zilele acestea
- Cutremur de 4,7 grade, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în România
- ADR Sud Muntenia organizează concurs de angajare a unor experți în proiecte europene, pentru biroul din Ploiești