Luni, Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, a făcut o vizită specială la Spitalul de Pediatrie din Ploiești.
Nicolae Medforth-Mills și-a manifestat susținerea totală pentru concertul caritabil organizat în vederea strângerii de fonduri pentru renovarea Secției de Urgență Spitalul de Pediatrie.
10.000 de angajați din învățământul superior participă, astăzi, la o grevă de avertisment.
Anunțul a fost făcut de liderul sindicatului “Alma Mater”, Anton Hadăr, după negocierile purtate duminică, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă.
Sindicatul „Solidaritatea Sanitară” Prahova a început pregătirea protestelor care vor fi demarate în iunie și care pot culmina, la 1 iulie, cu declanșarea grevei generale.
Prima acțiune de amploare este marșul care va avea loc în București, peste aproximativ două săptămâni.