Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Călărași după ce a furat o mașină de poliție și a mers cu ea 300 de metri, în timpul unei intervenții a oamenilor legii.
Sâmbătă după-amiază se circulă restricționat pe Drumul Național 1, pe sensul spre Brașov, în zona orașului Breaza, din cauza aluviunilor ajunse pe carosabil în urma precipitațiilor abundente.
Primarul Andrei Volosevici a anunțat că se va opune preluării Parcului Municipal de către Consiliul Județean Prahova, care și-a exprimat intenția de a face, acolo, mai multe investiții.
Edilul susține că proiectele pot fi demarate și în parteneriat cu Ploieștiul.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un nou cod galben de ploi și ninsori, atenționare valabilă și în zona de munte din Prahova.
La altitudini de peste 1700 de metri, ANM a anunțat noi ninsori.
Lucrările la noua grădiniță din comuna Florești decurg conform graficului, astfel că nu există dubii cu privire la respectarea termenului de execuție, a anunțat primarul Simona David.