Ministrul român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut întâlniri bilaterale cu Gunnar Strommer, ministrul Justiţiei din Suedia, care deține actuala Preşedinţie a Consiliului UE, şi cu Pilar Llop Cuenca, ministrul Justiţiei din Spania, care va avea viitoarea Preşedinţie a Consiliului UE.
Discuţiile s-au axat pe priorităţile celor trei ţări în mandatul celor două Preşedinţii şi pe cooperarea în cadrul Mecanismului privind statul de drept.
Prahova se află sub cod galben de ninsori, vânt și polei, iar reprezentanții Prefecturii au solicitat mobilizare în cazul în care apar fenomene meteorologice periculoase specifice iernii.
Primarii au obligația ca, la primirea avertizărilor meteorologice, să dispună cu celeritate instituirea serviciului de permanenţă în vederea monitorizării cu maximă atenţie a evoluţiei fenomenelor meteo.
Consilierii locali PNL Ploiești au prezentat, în cadrul ueni conferințe de presă, investițiile pe care Consiliul Județean Prahova intenționează să le deruleze în Parcul Municipal Vest.
Consilierii au subliniat că proiectul prevede cedarea temporară a parcului către Consiliul Județean Prahova.
DGASPC Prahova a demarat o campanie de recrutare a persoanelor interesate să devină asistenți maternali profesioniști.
Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condițiile legii, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său creșterea, îngrijirea și educarea necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament.