Sute de persoane au aşteptat sâmbătă, în Gara Alba Iulia, sosirea Trenului Regal care a făcut o călătorie simbolică până în orașul în care, acum exact 100 de ani, avea loc încoronarea Regelui Ferdinand şi Reginei Maria.
La evenimentele dedicate Centenarului participă Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, principele Radu şi principesa Sofia.
Sâmbătă, de la 11.00 până la 23.30, consilierii locali au dezbătut, în trei ședințe extraordinare, forma în care să aloce o sumă de bani către Termie Ploiești, necesară plății gazelor naturale.
Discuțiile nu au dus la niciun rezultat, urmând să fie reluate, în cadrul altei ședințe, duminică.
Agent Green acuză Primăria Sinaia și autoritățile de mediu cu privire la realizarea unor amenajări din Bucegi.
ONG-ul susține că pârtia Lăptici “nu s-a făcut pe traseul pentru care a primit acordul de mediu, ci prin altă parte, care reprezintă un ecosistem foarte prețios” și amenință cu plângeri penale și un proces civil care să oblige autoritățile la refacerea habitatelor degradate și aducerea lor la starea inițială.
În replică, primarul stațiunii prahovene spune că lucrările au fost făcute legal și că în spatele acuzațiilor s-ar afla “interese personale” ale Agent Green.
O tânără din Ploiești își caută prin intermediul rețelelor de socializare mama de care nu mai știe nimic de vineri, 14 octombrie
Femeia ar fi fost văzută ultima oară în jurul orei 14.30 în localitatea Albești Paleologu și după ce ar fi avut o conversație telefonică cu soțul său aceasta și-a închis telefonul.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, vineri după-amiază, se circulă în coloană pe ambele sensuri de mers ale DN 1, în zona staţiunilor montane.