Primarii au început anul 2014 cu o nouă revoltă la adresa Guvernului. Ţinta lor principală: ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, dar şi secretarul său de stat, Gheorghe Gherghina, care au semnat, pe finalul anului trecut câteva ordine care au simplificat munca funcţionarilor din Trezorerie, dar au multiplicat birocraţia, bulversând primarii.
Cei mai afectaţi sunt primarii de comune, în care un singur funcţionar din primărie are de făcut acum de 10 sau chiar 20 de ori mai multe hârtii pentru achiziţii sau pentru plata contribuţiilor sociale aferente salariilor. Potrivit primarilor, schimbările reprezintă motivele principale pentru întârzierea plăţii salariilor unor categorii de bugetari, situaţie care ar urma să se repete lună de lună.
"E o multiplicare diabolică a hârtiilor, de la 1 ianuarie. Dracu' a făcut ordinele astea. Dar şi dracu' le făcea mai bine!", este revoltat primarul independent Emil Drăghici, din Vulcana-Băi (Dâmboviţa), preşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACoR).
Aceeaşi nemulţumire există şi între primarii USL. Ales sub sigla PSD în Cornu, comuna din Prahova în care îşi au casele de vacanţă atât familia lui Adrian Năstase, cât şi cea a premierului Victor Ponta, primarul Cornel Nanu reclamă la rândul său "prostiile celor de la Finanţe, începând cu domnul Voinea, domnul Chiţoiu, domnul Gherghina". "Trebuiau să se gândească, să ne consulte şi pe noi. La prima ocazie o să ridic problema în conducerea PSD", spune Nanu, citat de gandul.info.
Nu mai puţin de şapte ordine de ministru date în decembrie 2013, unele după jumătatea lunii, i-au dat peste cap pe primari care le-au găsit pe masă la întoarcerea din vacanţă, pe 6 ianuarie 2014. Actele normative, intrate în vigoare de la 1 ianuarie pentru instituţiile publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, schimbă semnificativ modul în care se întocmesc documentele pentru plata salariilor bugetarilor care ţin de primării - inclusiv a celor din învăţământ - sau pentru cea a contribuţiilor sociale aferente acestora.
Plăţile pe stil nou nu se mai fac unitar, ci pentru fiecare reţinere (sănătate, pensii, şomaj, CAR etc), ordinele de plată se fac pe o hârtie specială, pentru un singur salariat întocmindu-se minimum 4 ordine de plată, susţin sindicaliştii Federaţiei "Spiru Haret".
Dacă în fostul sistem de reglementare o şcoală făcea 10 ordine de plată, acum face 96 şi dacă avea 6 conturi bancare acum va avea 70.
Sursa: gandul.info