Categorie: Administraţie


tigru-siberianPrimăria Ploieşti vrea să aloce fonduri importante pentru construirea unui adăpost pentru tigrul şi puma de la Grădina Zoologică Bucov. Obiectivul de investiţie "Adăpost tigru şi puma", va fi realizat pe un teren de circa 1.600 mp, iar valoarea investiţiei este estimată la 425.488,35 lei, cu TVA, potrivit raportului de specialitate, publicat pe site-ul instituţiei.

Pe site-ul Primăriei a apărut un nou proiect de hotărâre care se doreşte a fi supus analizei Consiliului Local Ploieşti, în următoarea şedinţă. Potrivit proiectului, conducerea Parcului Constantin Stere solicită aprobarea unui studiu de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unui adăpost pentru un tigru şi o puma.

În expunerea de motive se arată că administraţia parcului trebuie de fapt să se conformeze prevederilor Legii 191/2002 privind funcţionarea grădinilor zoologice pentru a asigura standarde ridicate traiului acestor animale de talie mare care au nevoie de spaţiu mai mare.

„În urma controalelor efectuate de către Garda de Mediu Prahova, conducerea unităţii a fost avertizată că actualul adăpost unde este cazat tigrul bengalez nu corespunde normelor în vigoare şi trebuie construit un nou adăpost conform normelor, în caz contrar instituţia fiind pasibilă de sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 50.000 şi 100.000 lei", se mai arată în expunerea de motive.

De asemenea, pentru alimentarea cu apă a Parcului Memorial Constantin Stere se vor aloca aproape 25.000 de euro.

În expunerea de motive se arată că "necesitatea acestei investiţii este reprezentată de faptul că în momentul actual este nevoie de cantităţi mărite de apă potabilă pentru funcţionarea optimă a grădinii zoo, a serelor şi solariilor, dar şi a altor obiective de pe terenul parcului (wc-uri, terasele agenţilor economici, etc.)."

„Comisia de selecţie a locaţiei pentru executarea forajului de alimentare cu apă în cadrul reţelei de alimentare cu apă în Parcul Memorial Constantin Stere, ca urmare a analizei consumului de apă al parcului şi al studiului hidrogeologic existent la proiectul de alimentare cu apă, a stabilit ca în anul 2014 să fie executate două foraje de alimentare cu apă, cu adâncimea de 130 m, în incinta parcului", se precizează în raportul de specialitate al Parcului Stere.

Pe lângă forajul de exploatare se prevede realizarea unui cămin din beton armat, montarea unei conducte de refulare şi realizarea unor drumuri de acces. Valoarea investiţiei este de 110 926.99 lei (cu TVA).

Back To Top