Joi, 25 septembrie, la Instituția Prefectului județului Prahova, în cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar, a fost analizat stadiul de aplicare și finalizare a documentațiilor întocmite conform prevederilor Legii 165/2013, a restituirii, în natură sau prin echivalent, a terenurilor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, în România.
Cu toate că termenul de finalizare a documentațiilor, prevăzut de Lege, era 26 iunie 2014, nu mai puțin de opt primării (unități administrativ-teritoriale) nu au depus lucrările de inventariere a terenurilor supuse procesului de retrocedare. Acestea sunt: Aluniș, Azuga, Comarnic, Gornet Cricov, Lapoș, Podenii Noi, Secăria și Starchiojd.
Potrivit unei informări a Prefecturii Prahova, alte 17 primării nu au efectuat modificările sau completările solicitate de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova (OCPI). Acest lucru s-a întâmplat în localitățile: Ariceștii Zeletin, Cosminele, Cocorăștii Colț, Drăgănești, Florești, Fulga, Gura Vadului, Gura Vitioarei, Iordăcheanu, Jugureni, Mănești, Ploiești, Provița de Jos, Șoimari, Valea Doftanei, Vâlcănești și Valea Călugărească.
Prin nerespectarea acestor cerințe, aceste UAT-uri și persoanele autorizate angajate de acestea (conform tabelelor anexate) împiedică reluarea activității de aplicare a legilor fondului funciar.
La analiză, au participat Rodica Paraschiv, prefectul județului Prahova, Ioana Mădălina Lupea, subprefect, și Daniel Virgil Nanu, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova (OCPI).
Iată unitățile administrativ teritoriale vizate și persoanele autorizate angajate pentru Legea nr. 165/2013.