Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

radu ionescu pintoiu auras dragomir Consilierii județeni PSD, PLR și UNPR (plus un „trădător” din partea Opoziției - Jenica Tabacu) s-au încordat la vot și au reușit să îl înscăuneze pe Radu Ionescu în funcția de vicepreședinte al CJ Prahova. Potrivit pronosticurilor analiștilor, dar și ale consilierilor județeni, Radu Ionescu va avea un mandat scurt, acesta fiind înlocuitorul „demisului" Sebastian Danielescu (PNL) care, la următorul termen din procesul în care contestă demiterea sa din funcția de vice, poate câștiga, întorcându-se, astfel, pe postul cu pricina.

Hotărârea prin care a fost demis a fost deja anulată de către instanță, existând pe rol un recurs.

Votul pentru numirea lui Radu Ionescu în funcția de vicepreședinte a fost unul mioritic, consilierii fluturând buletinele la vedere, tocmai pentru ca votul să fie controlat în direcția rezultată de negocierile despre care am amintit într-un alt articol din APH.

Liberalii nu au participat la acest vot. Totodată, a trecut și hotărârea prin care atribuțiile președintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, suspendat din funcție, au fost preluate de celălalt vicepreședinte, Bogdan Toader.

Un moment demn de amintit, pentru o evocare exactă a atmosferei de circotecă din ședința CJ, reprezintă propunerea venită din partea liberalilor care, în contrapartidă la aranjamentele deja știute din tabăra adversă, au propus, în glumă, doi consilieri tot din partea Puterii pentru a „concura" cu Radu Ionescu:

Liberalii i-au propus pe Rareș Enescu și pe Vasile Pătrașcu care, evident, au refuzat propunerile venite din partea Opoziției.
Sintetizând, o ședință înțesată cu blaturi și glume ieftine - așa au arătat aleșii dumneavoastră județeni, puși acolo ca să vă apere interesele, în ședința de marți 28 aprilie 2015.

Back To Top