Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a participat săptămâna trecută la inaugurarea Grădiniţei „Crai Nou”, situată pe Strada Bobâlna.
Imobilul în care funcţionează instituţia de învăţământ a fost construit din fonduri provenind din bugetul local, investiţia totală fiind de 1.100.000 lei. La Grădiniţa „Crai Nou” îşi desfăşoară activitatea 100 de copii împărţiţi în patru grupe de preşcolari.
„Noi, ca municipalitate, am făcut cel mai simplu lucru. Am construit o grădiniţă nouă. Partea cea mai grea vă revine dumneavoastră, cadrelor didactice. Lucraţi în fiecare zi cu aceşti copii, iar educaţia lor depinde de ceea ce faceţi. Vreau să vă spun în premieră că, până în 2012, Ploieştiul va avea trei noi grădiniţe, situate în toate cartierele oraşului. Am reuşit să fim introduşi în programul guvernamental pentru construirea de astfel de unităţi de învăţământ, există fonduri, iar în cel mai scurt timp vom demara proiectarea şi vom începe lucrările propriu zise”, le-a spus Andrei Volosevici, cadrelor didactice prezente la inaugurare.
Din estimările municipalităţii, la ora actuală deficitul de locuri pentru preşcolari în grădiniţele de stat este de aproximativ 1.500.
Categorie: Administraţie
Avem o grădiniţă nouă, în Ploieşti, pe Strada Bobâlna
- Scris de Irina Sima