Primăria Municipiului Ploieşti, prin ADPP Ploieşti, aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că o parte însemnată a materialului floricol plantat pe domeniul public, în perioada toamnă 2009 - primăvară 2010, a fost achiziţionat cu ajutorul sponsorizărilor din sectorul privat.
Astfel, companiile SC. Lukoil România (prin intermediul SC. Protector Total Service srl) şi Unilever au donat sumele de 4.000 lei şi respectiv 1.400 euro pentru achiziţionarea de material floricol, în scopul înfrumuseţării spaţiilor verzi din municipiu. Aceste sume au fost utilizate de ADPP Ploieşti pentru achiziţionarea primulelor şi a bulbilor de lalele, material săditor folosit în realizarea aranjamentelor florale din parcuri, grădini publice, rabate şi scuaruri.
În această săptămână, ADPP Ploieşti a primit din partea elevilor de la Liceul Economic “Virgil Madgearu” Ploieşti o donaţie constând în 100 puieţi arbori (mesteacăn, brad, molid şi plop) care vor fi îngrijiţi în pepiniera ADPP până la plantarea lor pe domeniul public, în toamna acestui an.