Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

spital modernizatPotrivit observatorulph.ro, Consiliul Județean Prahova a încheiat lucrările de reamenajare la unitatea medicală de pe strada Buna Vestire.

La fel de bună este și vestea că spitalul, secție exterioară a celui județean, va avea o unitate de primiri urgențe care nu sunt majore. Asta ar duce la reducerea numărului foarte mare de pacienți care ajung la Spitalul Județean.
De altfel, președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a anunțat – conform sursei amintite – că investițiile în Sănătate vor fi semnificative în 2017. În buget vor fi prinse realizarea lucrărilor de reabilitare de la Spitalul Județean Ploiești (vor începe de săptămâna viitoare), extinderea Unității de Primiri Urgențe, proiect care urmează să fie finanțat din fonduri europene, dar și comasarea secțiilor exterioare, prin construirea unei noi clădiri pe un teren din apropierea Spitalului Județean, cu o capacitate de circa 200 de paturi.
„În ceea ce privește clădirea de pe Bunavestire, lucrările au fost finalizate și urmează ca în cel mai scurt timp să aibă loc inaugurarea. Există intenția ca aici să fie realizat un centru de primiri urgențe. Vorbim despre urgențele care nu sunt majore, având în vedere aglomerația de la Unitatea de Primiri Urgențe de la Județean. Cât privește clădirea situată în spate pe Buna Vestire, unde a funcționat Secția de Oftalmologie, există intenția de demolare, având în vedere faptul că nu prezintă siguranță din punct de vedere seismic", a declarat Bogdan Toader, președintele CJ Prahova.

Back To Top