Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Cu o întârziere de un an şi jumătate faţă de termenul iniţial, Primăria Ploieşti a finalizat proiectul european pentru construirea podului peste calea ferată de lângă Gara de Vest şi a inaugurat astăzi pasajul rutier. La tăierea panglicii au participat primarul Adrian Dobre şi mai mulţi consilieri locali, alături de aproape 200 de ploieşteni care locuiesc în zonă şi care aşteptau de vreme bună inaugurarea acestui pod.

 

Lucrările, începute îla finele lui 2014, au fost derulate în cadrul unui proiect european cu valoarea de aproape 48 de milioane de lei şi aveau termen de finalizare la 31 decembrie 2015. Din cauza amplorii obiectivului de investiţii, a întârzierilor apărute pe parcurs şi a neînţelegerilor între proiectanţi, executanţi şi autorităţi, lucrările nu s-au finalizat la timp, ceea ce a dus la pierderea parţială a finanţării nerambursabile de la Uniunea Europeană. Concret, UE nu a mai decontat nici măcar un cent din lucrările care s-au efectuat după 1 ianuarie 2016. Asta a făcut ca Primăria, care iniţial avea de acoperit doar 2% din cheltuielile eligibile ale proiectului, plus cheltuielile neeligibile şi taxele, să ajungă până la urmă în situaţia de a plăti peste 25 de milioane de lei pentru acest obiectiv de investiţii, reprezentând peste jumătate din valoarea totală a proiectului.

De altfel, la inaugurare, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a declarat că se fac verificări interne cu privire la cauzele care au generat aceste întârzieri.

Pe lângă construirea propriu-zisă a podului, peste calea ferată, în prelungirea străzii Mărăşeşti, proiectul a vizat şi amenajarea unor bretele de legătură la sol, atât pe partea dinspre oraş, cât şi spre Strejnic, extinderea la patru benzi a şoselei şi amenajarea unui sens giratoriu în dreptul drumului de acces spre Parcul Municipal Vest. Între acest giratoriu şi Centura de Vest a Ploieştiului a rămas, însă, o porţiune de aproximativ două-trei sute de metri unde şoseaua a rămas cu o singură bandă pe sens, primarul dând astăzi asigurări că urmează să fie contractată o firmă specializată care să se ocupe de procedurile de expropriere, astfel încât şi acest tronson să fie lărgit.

Back To Top