Consiliul Local Ploieşti se reuneşte astăzi, unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei vizând aprobarea unui regulament pentru o hotărâre adoptată încă din 2015, prin care se impuneau impozite locale majorate cu 500% pentru clădirile şi terenurile abandonate. Deşi legislaţia locală a adus această prevedere de acum doi ani, ea va putea fi pusă în practică abia din următoarea perioadă, după stabilirea modalităţii de lucru.
Proiectul analizat astăzi prevede modificarea unei hotărâri a Consiliului Local Ploieşti adoptate în noiembrie 2015. Întârzierea este pusă de autorităţi pe seama faptului că, în urma modificării Codului fiscal, normele de aplicare pentru aceste impozite majorate au fost publicate abia spre finalul anului 2016.
Regulamentul, care poate fi citit pe pagina de internet a municipalităţii, ploiesti.ro, la secţiunea "Consiliul Local", prevede şi formarea unor echipe mixte care să meargă în control pe teren, formate din reprezentanţi de la Regia Autonomă de Servicii Publice, Direcţia de Urbanism şi Poliţia Locală.