Categorie: Administraţie

adrian dobre rpimaria ploiestiAdrian Dobre, primarul Ploieştiului, a reacţionat astăzi după demiterea lui Donald Constantin de la SGU, precizând că aşteaptă să primească motivarea oficială şi că nu ştie ce motive ar fi putut invoca Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie cu privire la criteriile de performanţă din contractul de management al directorului.

"Încă n-am primit documentele respective. Orice demisie se face pe baza unor criterii de performanţă în management, adoptate şi verificate de Consiliul de Administraţie. Nu înţeleg ce s-a întâmplat de la ultima aprobare a criteriilor şi până în prezent. Bineînţeles, persoanele care se consideră nedreptăţite pot ataca în instanţă", a declarat, astăzi, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, cu privire la decizia luată de CA şi AGA de la Servicii de Gospodărire Urbană, fosta ADPP, societate comercială cu capital deţinut integral de municipalitate.

Aflat în concediu de odihnă, Donald Constantin a primit un preaviz de 30 de zile până când va trebui să elibereze postul. Contactat astăzi, acesta a dat de înţeles că ia în calcul o contestaţie faţă de această măsură.

Schimbarea din funcţie vine în condiţiile în care în Adunarea Generală a Acţionarilor au o majoritate confortabilă consilierii locali de la PSD şi ALDE, în vreme ce Donald Constantin a trecut în 2016 la PNL, astfel că, din punct de vedere politic, se poate afirma că social-democraţii au toate pârghiile pentru a stabili componenţa Consiliului de Administraţie şi conducerea executivă a societăţii ploieştene.

Back To Top