Deputatul prahovean Cristian Burlacu se declară satisfăcut de hotărârea Guvernul României care, la inițiativa Ministerului Mediului, a adoptat Planul de management al Parcului Natural Bucegi.Burlacu consideră documentul ca fiind un act de o importanţă deosebită în stabilirea atât a domeniilor majore, cât și a principalelor obiective de management ale zonei, ce dau certitudinea unei dezvoltări durabile a uneia dintre cele mai importante părți de pe Valea Prahovei.
„Consider acest document ca fiind unul foarte important, dar care a trecut neobservat, probabil, din cauza recentelor evenimente interne și externe, care au captat atenția presei. Documentul face parte din categoria celor ce țin de normalitatea europeană. Are drept obiectiv protejarea mediului, dar dă și posibilitatea dezvoltării unei zone extrem de atractive din punct de vedere turistic”, a declarat Cristian Burlacu.
Planul de Management al Parcului Natural Bucegi constituie documentul oficial prin care se va realiza gospodărirea unitară și integrală a ariei naturale protejate, se stabilesc domeniile majore și obiectivele de management, precum și un plan de acțiune pe următorii 5 ani urmărindu-se, totodată, prevenirea oricăror activități de exploatare sau utilizare intensivă a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare precum și asigurarea de condiții pentru activitățile educaționale, recreative și de cercetare științifică.
„Salut, cu satisfacție, această inițiativă, grație căreia, pe de o parte, vom avea certitudinea că cele 70 de tipuri de habitate protejate, dintre care 23 de importanță comunitară nu vor mai avea de suferit de aici înainte agresiuni umane, iar pe de alta - vom avea posibilitatea realizării infrastructurii asumate de către autoritățile locale și garantate de către Guvern pentru organizarea Festivalului Olimpic pentru Tineret FOTE 2013”, a încheiat Burlacu.
Cristian Burlacu (PDL) este deputat în Colegiul 1 – Valea Prahovei.
Categorie: Administraţie
Cristian Burlacu: Adoptarea Planului de management pentru Parcul Natural Bucegi deschide o nouă etapă în dezvoltarea turismului de pe Valea Prahovei
- Scris de Sebastian IGNAT