Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

primaria_ploiestiPrintr-un comunicat postat pe site-ul www.ploiesti.ro, municipalitatea anunţă numele noului city-manager al Ploieştiului, în persoana lui Alexandru Vârlan. Acesta o înlocuieşte pe Sanda Toader, care, invocând motive de sănătate, a demisionat, ieri, din funcţie. Potrivit comunicatului postat pe site-ul municipalităţii, încetarea contractului de city-manager al Sandei Toader a fost realizat cu acordul părţilor.

Alexandru Vârlan, noul city-manager, a absolvit Universitatea din Ploieşti, are o diplomă în administraţie publică şi un masterat în managementul operaţiunilor economice şi administrative.

Vârlan şi-a început cariera în 1996, în cadrul companiei SNVM Brokers, unde a ocupat, timp de una an, poziţia de analist financiar, după care a fost angajat în cadrul companiei TIMKEN ROMANIA SA unde, până în anul 2002, când a părăsit compania, a ocupat mai multe posturi de conducere. Din 2002, Vârlan a ocupat funcţia de director de fabrică în cadrul societăţii germane FRESHTEX ROMANIA SA. Din 2006 până în 2008 a lucrat în cadrul FIBEC HOLDING, societate câmpineană înfiinţată de Florin Anghel, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, actual deputat din partea PDL. Ultimul loc de muncă al lui Alexandru Vârlan, înainte de ocuparea postului de city-manager la Ploieşti, a fost în cadrul companiei austriece BILFINGER BERGER GMBH.

Back To Top