Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Ședința Consiliul Local Ploiești de marți după-amiază s-a lăsat cu scandal, îndată ce aleșii au ajuns la proiectul care făcea referire la eșalonarea datoriilor de peste 5 milioane de lei pe care Transport Călători Express le avea de plătit către municipiul Ploiești. Respingerea acestei propuneri a avut ecouri imediat pe stradă, acolo unde angajații TCE au oprit lucrul, lăsând călătorii să aștepte în zadar, în stații, mașinile societății ce asigură transportul în comun în municipiu.

 

Greva a fost declanșată spontan, după ora 16.30, angajații TCE retrăgându-se la garaj, cu mașinile care ar fi trebuit să fie pe traseu la acea oră la care multă lume pleacă de la serviciu și la care elevii încep să încheie cursurile. Nu este prima dată când sindicaliștii recurg la un asemenea gest, de la începutul anului nemulțumirile din partea salariaților TCE ținându-se lanț.
Marți, protestul a fost declanșat după ce Consiliul Local Ploiești a respins proiectul ce prevedea eșalonarea unei datorii de 5,6 milioane de lei, a TCE către municipalitate, reprezentând regularizarea subvenţiei pe anul 2014, sumă identificată anul trecut, în timpul unui control al Camerei de Conturi.
Solicitarea privind eșalonarea a venit în contextul în care societatea are grave probleme financiare, dar și după ce municipalitatea nu a acordat cei 6,7 milioane de lei pe care îi promisese în urmă cu câteva luni.
Directorul TCE, Alexandri Nicolae, a spus că vina pentru situația în care s-a ajuns marți aparține funcționarilor din administrația locală, care abia acum i-au comunicat că ar fi nevoie de aprobarea Consiliului Local pentru eșalonare.
După cum spuneam, nu este prima dată când ploieștenii așteaptă în zadar, în stații, mijloacele de transport în comun pentru care plătesc, cei mai mulți dintre ei, anticipat, sume frumoase pe abonamente. Este, însă, primul protest cu întreruperea transportului de când tarifele TCE au fost majorate semnificativ, ajungând ca prețul unui abonament pe toate traseele să se dubleze, în timp ce condițiile de călătorie nu s-au schimbat în niciun fel și iată, bonus, omul de bună credință se poate trezi, la ceas de seară, că abonamentul din buzunar nu face nicio o para chioară.

Back To Top