Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a anunțat că administrația locală nu va mai plăti firma care a elaborat conceptul sărbătorilor de iarnă. Pentru un document plin de greșeli, aceasta ar fi trebuit să primească 37.000 de lei, fără TVA.

 

"Firma nu va fi plătită pentru conceptul sărbătorilor de iarnă pentru că nu și-a respectat obligațiile contractuale", a declarat primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, pentru observatorulph.ro. Mai precis, Produktiv Assets, societatea câștigătoare, trebuia să finalizeze proiectul prin prezentarea unor concluzii, doar că până la termenul limită, 24 noiembrie, aceasta nu le-a transmis Municipalității, scrie sursa citată.
Nici ceea ce a primit administrația locală nu a fost însă mare lucru. Documentul, care ar fi costat Ploieștiul 37.000 de lei, fără TVA, deci în total aproximativ 10.000 de euro, era menit să stea la baza organizării evenimentelor și decorării municipiului, în perioada sărbătorilor. Numai că municipalitatea s-a trezit cu trei pagini pline de greșeli gramaticale.
Sursa foto: observatorulph.ro

Back To Top