Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

tceAflată într-o situaţie dificilă, cu mari datorii şi ameninţarea blocării conturilor de către ANAF, firma de transport public a administraţiei locale ploieştene, TCE, apare şi într-o anchetă penlă, care vizează o posibilă deturnare de fonduri. Cercetările au fost începute în urma unor plângeri depuse de mai mulţi angajaţi.

 

Cei care au reclamat problemele susţin că Transport Călători Express ar fi luat, în mod ilegal, fonduri de la CAR-ul angajaţilor, folosite pentru diverse plăţi, printre care şi achiziţia de carburanţi sau piese de schimb. Plângerile au fost depuse la DNA Ploieşti, iar informaţiile sunt că procurorii anticorupţie au declinat dosarul către Poliţia Prahova.

Acest fenomen, privind folosirea banilor de la CAR-ul angajaţilor, a fost confirmat, mai mult sau mai puţin voalat, de către mai mulţi lideri sindicali, care se plângeau, acum câteva luni, că societatea de transport local a ajuns într-o situaţie financiară delicată şi a ajuns să se împrumute la salariaţi. Totuşi, rămâne de văzut dacă acest "împrumut" a fost făcut în condiţii legale, cu acordul celor care contribuie la acest fond.

Directorul TCE Ploieşti, Alexandri Nicolae, a confirmat că există o cercetare pentru deturnare de fonduri, afirmând că folosirea banilor de la CAR-ul angajaţilor a fost o practică folosită de fosta conducere. Acesta a mai afirmat că, în momentul în care a preluat conducerea societăţii, a găsit un debit de 1,6 milioane de lei al TCE către CAR-ul salariaţilor, reuşind să restituie, în mandatul său, aproximativ jumătate din această sumă.

Back To Top