La trei luni de când Consiliul Local Ploieşti aprobase efectuarea unei plăţi din bugetul local către Transport Călători Express, pentru acoperirea pierderilor pe 2016, în baza unei clauze contractuale, timp în care plata a fost refuzată de Direcţia Economică din Primărie, autorităţile locale vor să modifice suma. Primarul Dobre a convocat, pentru miercuri, o nouă şedinţă a CL pe tema situaţiei de la TCE, măsura fiind contestată de consilierii social-democraţi.
Într-un comunicat de presă trimis astăzi, PSD Ploieşti reclamă întârzierea generată de executivul Primăriei şi îi cere primarului Dobre să identifice şi sancţioneze vinovaţii.
"Consilierii locali ai PSD Ploiești sunt consternați de faptul că primarul Adrian Dobre a decis convocarea unei noi ședințe extraordinare de Consiliu Local , miercuri la ora 13.00. Suntem chemați pentru a decide acordarea unei alte sume către SC Transport Călători Expres Ploiești, societatea comercială care asigură transportul ploieștenilor. Ne aflăm la a treia hotărâre de consiliu local pentru această problemă și nu putem să nu ne întrebăm ce se întâmplă. Care este suma corectă care trebuie acrodată către TCE și ce face Executivul Primăriei? Cine este responsabil pentru tergiversarea virării banilor? Cine este responsabil pentru aceste bâlbâieli fără sens Ne dorim rezolvarea urgentă a problemelor TCE, dar în același timp, solicităm respectare legilor în vigoare și sancționarea celor vinovați pentru neaplicarea celor două hotărâri de Consiliu Local existente în acest moment", se arată în comunicatul trimis astăzi de PSD Ploieşti.
Şedinţa de urgenţă a Consiliului Local urmează să se deruleze miercuri, însă până în acest moment nu a fost publicat şi proiectul de hotărâre vizând datoria Primăriei către operatorul propriu de transport public.