Acuzat că blochează proiectul de reconstruire a pieţei centrale, prin refuzul de a vira către SC Hale şi Pieţe o sumă de 18 milioane de lei aprobată de Consiliul Local şi refuzul de a semna o autorizaţie de desfiinţare a unei părţi din platoul Halelor, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a răspuns astăzi criticilor care i-au fost aduse, afirmând că întregul proiect are foarte multe "neclarităţi" şi că întârzierea acestor semnături vine pentru a lămuri unele aspecte şi pentru a se asigura că nu vor mai exista "superficialităţi".
Într-o conferinţă de presă organizată joi dimineaţă, primarul Ploieştiului a afirmat că nu doreşte să blocheze proiectul de reconstruire a platoului din spatele Halelor, necesar după ce în 2016 au fost făcute expertize în urma cărora Inspectoratul de Stat în Construcţii a impus demolarea construcţiei. Adrian Dobre a amintit că o autorizaţie pentru demolarea întregii construcţii fusese emisă şi în 2015, între timp a şi expirat, ea neputând fi pusă în aplicare după ce s-a constatat că în interiorul pieţei sunt trei spaţii comerciale deţinute de diverse societăţi private, iar unul dintre aceşti proprietari refuză şi în prezent să elibereze spaţiul şi să îşi dea acordul pentru demolare.
Noua construcţie nu poate începe până nu se demolează cea actuală, iar demolarea nu poate fi făcută dacă nu-şi dau acordul toţi proprietarii. Până aici, toate taberele politice din executivul şi legislativul ploieştean sunt de acord. De aici, însă, încep neînţelegerile. Viceprimarul George Pană, preşedintele ALDE Ploieşti, îl acuzase miercuri pe primar că a blocat atât virarea sumei de 18 milioane solicitată de Hale şi Pieţe pentru continuarea demersurilor, dar şi semnarea unei autorizaţii de demolare a unei părţi periferice a platoului, care ocupă cam o treime din suprafaţă totală a pieţei. Mai multe detalii găsiţi AICI!
În apărarea sa, Adrian Dobre a declarat joi că doreşte să lămurească mai multe aspecte înainte de a-şi da semnăturile, afirmând, de asemenea, că blocajul juridic, ajuns în instanţă, ar putea să mai dureze chiar şi câţiva ani. „Este un proiect major, pentru care avem banii respectivi, dar, înainte de toate, lucrurile trebuie să fie aşezate pe un făgaş normal, ca să nu ne trezim într-o situaţie neplăcută. De exemplu, tot pentru această lucrare am avut o autorizaţie de desfiinţare a construcţiei, emisă în anul 2015, ca să constatăm în 2016 că nu se putea pune în aplicare pentru că existau nişte proprietari pe nişte clădiri în interiorul pieţei agroalimentare, drept pentru care a început toată această situaţie juridică neclarificată nici până în momentul de faţă. Nu doresc să blochez acest proiect, dar vreau ca lucrurile să fie extrem de clare, pentru a nu ne trezi ulterior că nu putem să ducem la bun sfârşit acest demers”, a explicat primarul Ploieştiului.
„Referitor la autorizaţia de desfiinţare parţială, ea a ajuns la semnat la mine la birou pe data de 26 iunie. Pe data de 28 am plecat într-o delegaţie. Uitându-mă pe această autorizaţie, am avut o serie de neclarităţi. Prima întrebare pe care o am este cea legată de situaţia comercianţilor care se află în perimetrul respectiv care se doreşte a fi demolat. N-am văzut propunerea celor de la Hale şi Pieţe, unde vor fi duşi aceşti operatori economici, pentru că vorbim de zeci de comercianţi care sunt în acest perimetru. Vreau să ştiu ce se întâmplă, pentru că doreşte demolarea parţială, dar cea mai mare parte a clădirii rămâne acolo, situaţia juridică din cea de-a doua parte a clădirii, care deocamdată nu are autorizaţie de desfiinţare, poate să mai dureze doi, trei, patru ani. Nu înţeleg de ce se face segmentat această desfiinţare şi nu se face în totalitate”, a mai declarat Adrian Dobre.