Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

numere rosiiMașinile Euro 6 nu vor mai putea fi înmatriculate după 1 septembrie. Sunt 30.000 de autoturisme la nivel național care trebuie înmatriculate cel târziu vinerea viitoare, altfel proprietarii riscă să rămâne cu ele, chiar dacă este vorba despre autovehicule noi, abia cumpărate.

 

Românii chiar și-au luat mașini noi în ultimele două luni și se bazau pe faptul că pot circula cu numere roșii timp de 90 de zile trebuie să dea fuga la Înmatriculări. De la 1 septembrie, mașinile Euro 6 nu mai pot fi înmatriculate.

În Prahova, Prefectura a anunțat măsuri speciale, astfel încât aceste situații să fie rezolvate de urgență, în termenul amintit.

"Instituția Prefectului județul Prahova informează cetățenii care au programări online pentru înmatricularea unui autovehicul  nou din categoriile M1, M2 și N1 clasa I,, după data de 31 august, să se prezinte la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Prahova, din strada Vasile Lupu, nr.60, Ploiești, cu documentația necesară înmatriculării până la 31 august 2018. Toate persoanele aflate în această situație vor fi primite în audiență de șeful serviciului, în fiecare zi lucrătoare, între orele 8.30 și 18.30", se arată în comunicatul transmis vineri de Prefectura Prahova

Sursa citată precizează că măsura are la bază intrarea în vigoare a prevederilor Regulamentului UE nr.1151/2017 al Comisiei Europene din 1 iunie 2017, privind omologarea vehiculelor, care precizează că începând cu data de 1 septembrie ”în cazul vehiculelor din categoriile M1, M2 și N1 clasa I, autoritățile naționale, din motive legate de emisii sau de consumul de combustibil, în cazul vehiculelor noi care nu sunt în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, trebuie să considere certificatele de conformitate ca nemaifiind valabile în sensul articolului 26 din Directiva 2007/46/CE și trebuie să interzică înmatricularea, vânzarea sau punerea în circulație a acestor vehicule".

Back To Top