Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

casa alba ploiesti palat administrativPrimăria Ploieşti a scos la concurs postul de secretar al instituţiei, funcţie pentru care salariul brut lunar depăşeşte 2.700 de euro. Concursul, care se va ţine pe data de 28 septembrie la sediul central al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, vine în condiţiile în care, în prezent, această funcţie este ocupată de Laurenţiu Diţu, detaşat, de la Direcţia Juridică, prin dispoziţie a primarului până luna viitoare.

 

Potrivit surselor noastre, această detaşare nu mai poate fi prelungită, în condiţiile în care a fost făcută iniţial pe o perioadă de şase luni, la care s-au mai adăugat trei, asta explicând şi lansarea concursului. Doritorii se pot înscrie până pe data de 17 septembrie.

Salariul brut, stabilit prin hotărâre de Consiliu Local, depăşeşte 12.500 de lei pe lună, echivalentul a mai bine de 2.700 de euro, însă şi responsabilităţile sunt pe măsură. Conform atribuţiilor, secretarul unei localităţi este cel care verifică legalitatea dispoziţiilor şi proiectelor de hotărâre, asta pe lângă o serie de alte responsabilităţi legate de gestionarea relaţiei Primăriei cu forul legislativ şi cu Prefectura sau asigurarea transparenţei decizionale. Ca să înţelegeţi presiunea funcţiei, doi dintre predecesorii actualului secretar au fost trimişi în judecată, în dosare instrumentate de DNA care i-au vizat pe foştii primari ai Ploieştiului, dosare în care au fost vizate alocări de fonduri de la bugetul local şi în care secretarii au fost acuzaţi că, prin semnăturile lor, ar fi girat respectivele abuzuri invocate de anchetatori.

Implicit, ţinând cont de remuneraţie, condiţiile de participare la acest concurs de angajare sunt şi ele destul de selective, iar bibliografia este una stufoasă. Mai multe detalii despre concurs sunt disponibile pe site-ul ANFP.

 

Back To Top