În cursul zilei de marți, la Ploiești a fost convocat comandamentul de deszăpezire. Autoritățile locale au stabilit măsurile care vor fi luate în următoarele ore, în contextul în care meteorologii au anunțat temperaturi foarte scăzute, dar și lapoviţă și ninsori.
În conformitate cu planurile de intervenție, în cadrul comandamentului au fost stabilite principalele măsuri preventive și de intervenție operativă pentru gestionarea situațiilor generate de aceste fenomene. "Au fost luate măsuri pentru verificarea utilajelor pentru deszăpezire și a stocurile de material antiderapant, în vederea intervenției pentru menținerea viabilității rețelei de drumuri din municipiul Ploiești. S-a stabilit să se acționeze preventiv pentru combaterea poleiului", a anunțat Primăria Ploiești, menționând că, în cadrul ședinței, primarul Adrian Dobre, coordonatorul comitetului pentru deszăpezire, a insistat ca schimburile de lucru și aprovizionarea utilajelor de către operatorul de salubritate cu materiale antiderapant să se facă asigurându-se continuitatea acțiunilor de intervenție în teren.
Autoritățile locale au mai discutat măsuri pentru asigurarea în bune condiții a transportului public de persoane, în condiții de temperaturi scăzute și ninsoare, dar și punerea, la dispoziția persoanelor vârstnice sau a celor aflate în dificultate, a unei linii telefonice la care acestea să poată solicita sprijin.
"Pentru probleme deosebite, persoanele în vârstă sau aflate în dificultate pot să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Ploiești, la numărul de telefon 0244/954, pentru a se putea interveni în mod operativ. De asemenea, cetățenii sunt rugați să solicite intervenții necesare pentru această perioadă la Dispeceratul Primăriei Municipiul Ploiești, la numărul de telefon 0244/984. Totodată, Primăria municipiului Ploiești informează persoanele interesate că adăpostul de noapte, cu sediul în B-dul Petrolului, nr.8, este deschis permanent în această perioadă. Menționăm că adăpostul are o capacitate de 50 de locuri, care pot fi suplimentate cu un număr de 30 de saltele. Având în vedere condițiile meteo, chiar dacă locurile nu sunt suficiente, vor fi găsite soluții ca toate persoanele care solicită găzduire să fie primite în centrul de noapte", a mai informat Primăria Ploiești, în cursul zilei de marți.
Nu în ultimul rând, autoritățile au lansat un apel către persoanele fizice și agenții economici, să curețe zăpada din fața sediilor, a magazinelor și a locuințelor, conform prevederilor regulamentului în acest sens, adoptat de Consiliul Local Ploiești.
Trebuie menționat că, deocamdată, județul Prahova nu este vizat de vreo avertizare de fenomene meteo severe, prognoza anunțând ninsori, nu foarte abundente, pe 9 și 10 ianuarie.