Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Consiliul Local Ploiești va supune la vot, peste două zile, un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea parcărilor cu plată din Ploiești, dar și majorarea tarifului plătit de șoferi, de la 2 lei/oră, cât este în prezent, la 3, 4 sau chiar 5 lei/oră, în funcția de zonă.

Cele mai multe și solicitate parcări vor fi incluse în zona A, unde șoferii vor plăti, pentru o oră, nu mai puțin de 5 lei. Proiectul prevede și posibilitatea unui abonament care, în această zonă, va costa 200 lei/lună pentru persoane fizice și 450 lei/lună pentru persoanele juridice, cu posibilitatea aplicării unor reduceri în cazul în care se achită abonamentul, în avans, pe o perioadă mai lungă de timp.

În zona A ar urma să fie incluse parcările: Halele Centrale, Curtea de Apel, Palatul Culturii, str. Constanței, str. Armoniei, Hotel Prahova, str. C. D. Gherea, str. Romană, str. Unirii, str. M. Kogălniceanu, str. Ștefan cel Mare - zona Tribunal, str. Gh. Lazăr, Casa Căsătoriilor, str. Ștefan cel Mare, str. Mihai Bravu (la fostul tribunal), str. Dr. Bagdazar, str. Gh. Lazăr, str. Gh. Doja, str. Carpați, str. Văleni, str. Ulierului, str. Decebal, str. Vasile Lupu, str. Trei Ierarhi, str. Maramureș, str. Aurel Vlaicu, str. Săpunari, str. Anton Pann și str. Mărășești.

În zona B, tariful propus este de 4 lei oră, respectiv 2 lei/30 de minute, iar un abonament ar urma să coste 160 de lei/lună pentru persoanele fizice, respectiv 360 lei/lună pentru persoanele fizice. În această zonă vor fi incluse, conform proiectului, parcările: Bd. Independenței - Rondul 1,  Gara de Sud (str. Depoului), str. Rahovei, str. Anul 1907, str. Mihai Eminescu, str. Ana Ipătescu, str. Vasile Boierescu, str. Veronica Micle, str. Depoului, zona Gara de Sud - piață, str. Ivan. V. Miciurin, str. B.P. Hasdeu, str. Nicolae Iorga, zona Piața Anton, str. Anul 1848, str. Buna Vestire, str. Praga.

Parcările din zona Obor și de la cimitirul Viișoara (nord) vor intra în zona C, unde tariful pe oră va fi de 3 lei, iar abonamentul va costa 120 lei/ lună pentru persoanele fizice și 270 lei/ lună pentru persoanele juridice.

Proiectul mai menționează că abonamentele emise pentru o zonă sunt valabile în parcările incluse în acea categorie, dar și în cele în care se percepe un tarif mai mic. De exemplu, abonamentele emise pentru parcările din zona A vor putea fi emise și în parcările din zonele B și C, în timp ce abonamentele emise pentru zona C vor putea fi folosite doar în parcările incluse în această categorie.

Back To Top