Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a comentat marţi votul negativ din Consiliul Local la două proiecte europene pentru construirea unor grădiniţe, pe fondul lipsei vizei de legalitate, dând de înţeles că aleşii de la PSD şi ALDE nu au dorit să adopte modificări în textele proiectelor de hotărâre care ar fi permis obţinerea vizei şi aprobarea lor. Edilul a vorbit şi despre costurile celor două investiţii, considerate exagerate, spunând că valorile nu sunt "umflate" şi că s-a ajuns la ele pentru că proiectele trebuie să respecte mai multe norme privind securitatea în situaţii de urgenţă şi eficienţa energetică.
Primarul Ploieştiului a comentat faptul că până şi colegii săi de partid care sunt în Consiliul Local au refuzat să voteze proiectele, explicând că acest lucru putea fi schimbat uşor, dacă se adoptau modificările de text sugerate de Direcţia Juridică a Primăriei şi anunţă că va propune din nou în dezbatere aceste obiective de investiţii. "Au fost formulate amendament care ar fi dus la modificarea poziţiei Direcţiei Juridice. Dacă acele amendamente ar fi trecut, aţi fi văzut un vot pozitiv. Bineînţeles că voi reintroduce proiectele, cu modificările sugerate de Direcţia Juridică. Necesitatea de grădiniţe înanumite zone ale municipiului este mai mult decât clară", a declarat, marţi, Adrian Dobre.
Pe acelaşi subiect: Consiliul Local Ploieşti a respins proiectele de construire a două grădiniţe, din cauza costurilor mari
Referitor la costurile totale, considerate mari de mulţi consilieri, primarul insistă că studiile de fezabilitate au fost realizate corect, iar influenţele ţin de Ordonanţa 114, de faptul că Autoritatea de Management menţine un standard de cost per copil peste care refuză să aloce finanţare europeană şi de reglementările privind eficienţa energetică şi securitatea în situaţii de urgenţă, care presupun investiţii considerabile. El a mai spus şi că aceste sume sunt mai mari decât la proiectele din alte localităţi pentru că includ şi investiţii pentru amenajări exterioare, în cazul grădiniţei din cartierul 9 Mai fiind de exemplu vorba despre un teren de peste 2.000 de metri pătraţi, care trebuie amenajat şi împrejmuit.
Găsiţi AICI reacţia consilierilor PSD Ploieşti după votul de luni!