Lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti urmează să apară o nouă parcare, pentru aparţinători şi cadre medicale, amenajată în partea laterală a clădirii, în contextul în care în partea din faţă se lucrează la extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a făcut astăzi o vizită pe şantier.
Reprezentanţii CJ Prahova, instituţie care are în subordine spitalul, au transmis un comunicat de presă. Fără a preciza un termen de finalizare, aceştia au anunţat că lucrările la parcare decurg conform planului şi că domeniul sanitar rămâne şi în bugetul pe 2020 o prioritate.
"Lucrările de amenajare a noii parcări din apropirerea Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești, destinată pacienților, aparținătorilor și personalului medical sunt în graficul stabilit. Administrația județeană a demarat lucrări ample de modernizare și reabilitare la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Acestea au început cu modernizarea secției Cardiologie, iar ulterior, programul de îmbunătăţire a infrastructurii spitaliceşti a continuat cu secţiile Interne, Ortopedie, Chirurgie vasculară, Neurologie și Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Un obiectiv important în ceea ce privește unitatea sanitară prahoveană a fost și amenajarea unei parcări noi, destinată în primul rând pacienților și aparținătorilor. Lucrările pentru realizarea acestei obiectiv sunt în graficul stabilit. Această parcare de utilitate publică, finanțată din bugetul județului Prahova va avea aproximativ 200 de locuri, terenul aferent investiției fiind de 4696 metri pătraţi. Este important ca pe lângă modernizarea spitalului și dotarea acestuia cu aparatură medicală performantă să existe și o parcare corespunzătoare, care sa vină în sprijinul prahovenilor", a transmis Consiliul Judeţean Prahova, într-un comunicat de presă în care se mai arată că "modernizarea SJU Ploiești face parte dintr-un proiect amplu, derulat de Consiliul Județean Prahova, proiect ce vizează reabilitarea celei mai mari unități spitalicești din județ, sănătatea fiind una din prioritățile mandatului președintelui Bogdan Toader".