Primarul Ploieştiului cere demiterea directorului de la SGU şi refacerea marcajelor rutiere efectuate recent pe Bulevardul Independenţei, avertizând că nu va permite decontarea de la bugetul local pentru liniile strâmbe trasate de societate. În replică, viceprimarul social-democrat ia apărarea conducerii, argumentând că, fără sprijin prea mare de la buget, a făcut minuni ca să ţină SGU pe linia de plutire.
Reacţiile vin după ce Servicii de Gospodărire Urbană a trasat recent noi marcaje pentru separarea benzilor pe Bulevardul Independenţei, parte din axa nord-sud a oraşului, foarte probabil cea mai circulată arteră din Ploieşti. Rezultatele muncii SGU i-au lăsat pe mulţi cu gura căscată. Separaţia dintre sensuri nu e fix pe axul drumului, liniile drepte nu sunt drepte, ba chiar dungile care ar trebui să fie paralele dau senzaţia că urmează să se întretaie, iar pe câteva porţiuni marcajele sunt deviate cu vreo 20-30 de centimetri, ca şi cum utilajul care trasa liniile a ocolit o groapă sau ca şi cum muncitorul cu bidineaua a alunecat sau a tresărit. Nemulţumit de rezultat, primarul Adrian Dobre a anunţat că nu va permite plata de la buget a acestor lucrări. El cere demiterea lui Alin Dănilă, directorul SGU Ploieşti, şi schimbarea societăţii care să se ocupe de marcaje rutiere.
"Solicit convocarea de urgență a Consiliului de administrație al SGU, pentru a-l demite pe directorul societății. Nu pot să admit asemenea situații ca cea de pe Bulevardul Independenței. Cer SGU- ului să șteargă marcajele prost efectuate, pe propria cheltuială, pentru că eu nu voi accepta niciodată plata acestei bătăi de joc. Iar domnului Ganea îi sugerez să inițieze o hotărâre de Consiliu Local prin care să rezilieze contractul cu SGU pentru marcaje", a transmis primarul municipiului Ploieşti.
În replică, viceprimarul Cristian Ganea, preşedintele PSD Ploieşti, coleg de partid cu directorul SGU, recent ales în Biroul Politic Municipal, susţine că actuala conducere ar trebui felicitată pentru că a reuşit să ţină sub control situaţia financiară, în contextul în care societatea a fost de mai multe ori în ultimii ani în pragul colapsului, cu datorii mari la ANAF şi numeroase blocaje de conturi şi întârzieri de salarii.
"Aloooo!!! Dle Dobre, credeam că în 4 ani ați învățat că primarul decide, nu sugerează. Deci dacă doriți un anumit proiect de hotărâre de Consiliu Local îl puteți iniția singur! Criticați permanent SGU Ploiești, uitând că niciodată nu le-ați asigurat un buget suficient, conducerea societății fiind nevoită să inventeze permanent tertipuri pentru a se redresa financiar. Și, chiar fără sprijinul dvs au reușit! Au reușit să facă dintr-o firmă falimentară, o societate comercială care poate asigura la timp salariile angajaților. Sau fugiți din nou de răspundere așa cum ați făcut în aceste zile cu dispoziția privind viza CFP? În loc să conduceți Primăria de pe Facebook, poate ar fi trebuit să vă îngrijiți ca plățile municipalității să poată fi făcute legal și la timp. Spre exemplu, aveți idee dacă ieri a putut fi plătită vreo factură? Probabil că v-au informat consilierii dvs personali că nici o persoană din Primărie nu mai are drept de viză CFP de pe data de 17 ianuarie. În rest.... cine are urechi de auzit să audă!", i-a răspuns Cristian Ganea primarului Dobre.