Autoritățile locale din Drajna și reprezentanții ADR Sud Muntenia au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Extindere Ambulatoriu din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie comuna Drajna, județul Prahova”.
Obiectivul proiectului este creșterea accesibilității serviciilor de sănătate. În acest scop, "administrația locală va efectua o serie de investiții ce vor asigura condiții optime de desfășurare a activității, prin extinderea infrastructurii spitalicești, precum și servicii medicale de calitate, prin dotarea cu echipamente noi și performante a Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Drajna. Implementarea acestor măsuri va reduce inegalitățile privind accesul populației la servicii medicale de calitate, va diminua timpul de diagnosticare și de tratament, evitând totodată redirecționarea pacienților către alte centre medicale din zonă", după cum au precizat reprezentanții ADR Sud Muntenia.
Valoarea estimată a investiției este de 6.374.610,91 lei, din care peste 4,4 milioane de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, aproximativ 1,8 milioane de lei constituie alocarea din bugetul național, cofinanțarea beneficiarului fiind de peste 127.000 de lei.
Perioada de implementare a proiectului se încheie în februarie 2022.
Administrația locală a atras, pentru acest proiect, finanțare nerambursabilă prin Regio (Programul Operațional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 8 – „Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 - „Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Obiectivul specific 8.1 - Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea A - Ambulatorii.